Cluburile cu cele mai mari venituri din transferuri în secolul 21
articol scris de Digi Sport26.01.2023, 14:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cu toate că se află într-o situație dificilă în acest moment, acuzată de fraudă fiscală, Juventus este echipa cu cele mai mari venituri din transferuri în secolul 21.
Juventus, echipa cu cele mai mari venituri din transferuri în secolul 21
Începând cu anul 2000, sumele încasate de italieni din vânzarea de jucători totalizează 1.575 de miliarde de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Lider în ierarhia jucătorilor vânduți de Juventus este Paul Pogba, în schimbul căruia "Bătrâna Doamnă" a încasat 105 milioane de euro de la Manchester United, în 2016.
Cu mijlocașul francez, Juve a făcut cea mai bună afacere. A fost adus liber de contract de la Manchester United, în 2012, iar apoi l-a vândut tot la United cu 105 milioane de euro. Ulterior, în iulie 2022, Juve l-a luat încă o dată pe Pogba gratuit.
Benfica a încasat peste 200 de milioane de euro doar din doi jucători
O surprinză este și pe locul secund în acest clasament, acolo unde se află Benfica. Portughezii au avut încasări de 1.431 de miliarde de euro. Cel mai scump jucător vândut vreodată de Benfica este Joao Felix, cedat la Atletico Madrid în iulie 2019 pentru 127.2 milioane de euro. Următorul este Darwin Nunez, pe care lusitanii au primit 80 de milioane.
Pe locul 3 se află Chelsea, cu 1.364 miliarde de euro. Eden Hazard a fost cel mai scump fotbalist vândut vreodată de londonezi. Aceștia au încasat pe belgian 115 milioane de euro în iulie 2019, de la Real Madrid.
Surprinzătoare este și ocupanta locului 4, AS Monaco. Echipa din principat a avut venituri de 1.352 miliarde de euro în secolul 21, iar lider este, evident, Kylian Mbappe, pentru care PSG a achitat 180 de milioane de euro.
"Fabrica de talente" FC Porto se află pe poziția a cincea, cu 1.343 miliarde de euro. Eder Militao conduce în acest clasament, cu 50 de milioane de euro.
Etichete: juventus , benfica , kylian mbappe , cele mai scumpe transferuri , joao felix
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții