Exclusiv Clubul din Champions League care adună date despre rapidistul Borza. Ar putea fi lovitura începutului de an în SuperLiga
articol scris de Digi Sport25.11.2024, 16:52
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Andrei Borza (19 ani) și-a recâștigat postul de titular în banda stângă a defensivei Rapidului, iar cluburile din străinătate sunt cu ochii pe el.
Marius Șumudică (53 de ani) a vorbit concret despre interesul existent pentru fotbalistul giuleștenilor. Un agent din Emirate chiar i-ar fi transmis antrenorului de la Rapid că are un cumpărător dispus să-i achite lui Borza clauza de reziliere. Salariul pe care ar fi urmat să-l câștige puștiul ar fi fost de 1 milion de euro pe sezon.
"Există interes pentru Borza, nu ne putem opune. Sunt două variante, una din Serie A, alta din Arabia Saudită, care achită direct clauza. Are o clauză în jur de 3 milioane, 3,5 milioane. El a crescut foarte mult, își dorește să meargă în Europa. El nu juca atunci când am venit eu aici, îl prinde acest sistem pe care-l folosim.
Eu cred că are o marjă foarte mare de creștere. Este încă doi ani în regula Under, are și Campionatul European în vară, acolo își poate etala toate calitățile. M-a cucerit când a spus că vrea să joace în Europa. Pe mine m-a sunat un impresar din Emiratele Arabe că vor în ianuarie să îi achite clauza și că îi dau salariu un milion de euro. El nu este interesat, îl felicit că a crescut enorm. Cred că va fi următorul titular al echipei naționale pe poziția lui", a spus Șumudică pentru Fanatik.
Bologna strânge informații despre Borza
Conform informațiilor la care digisport.ro a avut acces, unul dintre cluburile care ar putea să-și exprime un interes concret pentru Borza în perioada următoare este Bologna. Echipa aflată acum în faza principală din Champions League a solicitat în piață informații pentru a decide dacă îl transformă sau nu pe Borza într-o țintă clară pentru luna ianuarie.
Bologna are în baza proprie de date rapoarte de monitorizare a lui Borza încă din perioada în care fotbalistul juca pentru Farul. Atunci, în ciuda unor rezultate favorabile ale raportărilor făcute de scouteri, italienii au considerat că Borza nu este o soluție pentru club.
După 12 etape, Bologna e pe locul 8 în Serie A, cu 18 puncte, 7 sub zona europeană a clasamentului.
Dan Șucu poate face profit de minimum două milioane cu Borza
Transferat de la Farul vara trecută pentru 800 000 de euro, Borza are acum o clauză de reziliere care nu depășește 3,5 milioane de euro. Clubul lui Hagi păstrează și 10% din următoarea mutare a fotbalistului.
După un start dificil în Giulești, în care a avut de plătit inclusiv din cauza vieții extrasportive, fundașul stânga a avut evoluții consistente în campania actuală. A jucat 14 meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. În sezonul precedent, a prins 32 de meciuri în campionat și Cupă. A înregistrat două assist-uri.
Etichete: bologna , transfer borza , borza rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții