Fabinho a marcat pentru Liverpool, în meciul cu Villarreal / Foto: captură Digi Sport / Foto: Getty Images

Video Villarreal - Liverpool 2-3. Trupa lui Klopp e prima finalistă din UCL! "Cormoranii" au fost conduși cu 2-0 la pauză

articol scris de Digi Sport
03.05.2022, 23:52
  • SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

  • SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

Villarreal a visat o repriză că poate realiza o "minune" în returul cu Liverpool, din semifinalele Champions League, însă a eșuat. A condus cu 2-0 la pauză, dar a pierdut cu 2-3, iar Liverpool e prima finalistă din acest sezon al Champions League.

Villarreal - Liverpool 2-3. Spaniolii au condus cu 2-0 la pauză

Trupa lui Unai Emery a făcut o primă repriză aproape perfectă, în timp ce Liverpool a fost de nerecunoscut. Meciul a început spectaculos, cu golul din minutul 3, reușit de Dia.

Galerie Foto

A urmat o ocazie a lui Vilarreal, iar prima șansă a "cormoranilor" a venit în minutul 23. Apoi Villarreal a cerut penalty în minutul 37, la o fază discutabilă, însă prima repriză s-a încheiat cu încă un gol marcat de "submarinul galben", prin Coquelin.

Villarreal - Liverpool 2-3. "Cormoranii" sunt primii finaliști din acest sezon al Champions League

În partea secundă a fost parcă alt meci. Mai întâi Mane a trecut pe lângă gol, dar a fost luat prin surprindere de o minge care a ajuns la el. A urmat apoi bara lui Alexander Arnold și foarfeca lui Luis Dias.

Liverpool a redus diferența în minutul 62, prin Fabinho, cu un șut printre picioarele portarului, iar apoi a urmat altă bară, de această dată a lui Luis Dias. După un minut, "cormoranii" au egalat prin același Dias, care a profitat de apărarea apatică a "submarinului galben".

Liverpool a preluat conducerea după o nouă greșeală, când Mane a rămas singur cu portarul, l-a driblat și a înscris. Britanicii au mai avut o ocazie mare în minutul 80, iar meciul s-a terminat cu victoria lui Liverpool, care e prima finalistă din acest sezon al Champions League.

În finală, Liverpool va întâlni câștigătoarea duelului dintre Manchester City și Real Madrid. În tur, englezii s-au impus cu un 4-3 spectaculos.

  • Returul semifinalei Real Madrid - Manchester City se joacă miercuri, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.

VIDEO cu rezumatul meciului Villarreal - Liverpool 2-3:


Știrea inițială:

Villarreal - Liverpool, retur în semifinalele Ligii Campionilor sezonul 2021-2022, pare un duel în care doar o echipă are şanse adevărate la calificarea în finala cea mare.

Mai ales după ce în tur a fost 2-0 pentru Liverpool, este clar că trupa din Anglia porneşte ca mare favorită.

Numai că Villarreal a făcut deja două victime foarte mari în actuala ediţie a UCL, pe Juventus, căreia i-a administrat un 3-0 la Torino, şi pe Bayern Munchen, astfel că rămâne de văzut.

LIVE VIDEO Villarreal - Liverpool 2-3, la Digi Sport 1. Meciul poate fi urmărit AICI de abonații RCS&RDS

Min. 80: Ocazie Liverpool. După încă o greşeală în defensiva spaniolilor, Henderson îi paseză lui Curtis Jones, dar şutul său e blocat de portarul Rulli.

Min. 74: Gol Liverpool! Mane e lansat în adâncime, portarul iese din poartă, senegalezul îl driblează şi înscrie.

Min. 67: Gol Liverpool! După o centrare în careu, Luis Dias scapă ușor din marcaj şi înscrie din apropiere.

Min. 66: Bară Liverpool. Luis Dias ia o acţiune pe cont propriu, şutează în diagonală, mingea e deviată uşor şi atinge bara.

Min. 62: Gol Liverpool! Fabinho combină cu Salah și marchează cu un șut din careu, pe colțul scurt, printre picioarele portarului.

Min. 57: Ocazie Liverpool. Mane centrează pentru Luis Dias, care încearcă o foarfecă, dar minge trece peste.

Min. 55: Bară Liverpool. Alexander Arnold şutează de la distanţă, mingea e deviată de şi cade pe transversală.

Min. 49: Ocazie Liverpool. După o centrare din lovitură liberă, Mane e luat pe surprindere şi mingea ajunge în picioarele sale, dar sare în afara terenului.

Min. 46: Începe repriza a doua.

Min. 45+1: La pauză, Villarreal - Liverpool 2-0.

Min. 41: Gol Villarreal! Capoue primeşte o pasă lungă pe dreapta, îl driblează în careu pe Robertson şi centrează, iar Coquelin înscrie cu capul, din marcajul slab al lui Alexander Arnold.

Min. 37: Villarreal cere penalty. Mingea sare la Gerard Moreno, care pasează filtrant pentru Lo Celso, care e busculat de portar în careu, dar arbitrul nu acordă penalty.

Min. 23: Ocazie mare Liverpool! Salah îi pasează lui Jota, care e ajuns din spate de Albiol şi e incomodat, iese şi portarul Rulli şi reţine mingea, dar Salah vine din spate şi i-o ia din mână, iar arbitrul dictează fault în atac.

Min. 12: Ocazie Villarreal. După o aruncare de la margine, mingea ajunge la Parejo, care şutează pe lângă poartă, în timp ce Coquelin cere penalty după un duel cu Keita.

Min. 3: Gol Villarreal! După o centrare de pe stânga a lui Estrupinan, Capue recentrează în faţa porţii, iar Boulaye Dia înscrie.

Min. 1: Începe meciul. "Cormoranii" au lovitura de start.

Villarreal: Rulli - Foyth, Albiol, Torres, Estupinan - Lo Celso, Parejo, Capue, Coquelin - Moreno, Dia
Antrenor: Unai Emery

Liverpool: Allison - Alexander Arnold, Konate, van Dijk, Robertson - Keita, Fabinho, Thiago - Salah, Mane, Diogo Jota
Antrenor: Jurgen Klopp


Villarreal - Liverpool, Live Video 22:00, Digi Sport 1

Jurgen Klopp (54 de ani) ştie că trebuie să-şi ţină jucătorii cu picioarele pe pământ, fotbalişti lăudaţi din toate părţile pentru forma de vis arătată, şi tocmai de aceea le cere să fie gata de multă suferinţă.

Liverpool a câştigat deja Cupa Ligii Angliei şi rămâne în cursa pentru UEFA Champions League, campionatul Angliei şi Cupa Angliei, adică o cvadruplă pe care nu a mai realizat-o nimeni până acum.

În tur, spaniolii au fost dominați cap-coadă și au tras o singură dată spre poarta adversă.

Acum, pe stadionul oraşului cu ceva mai mult de 50.000 de oameni vor fi peste 24.000 de spectatori care vor face o atmosferă incendiară şi vor susţine pe Villarreal până la fluierul final.

Klopp va face două modificări în echipa lui Liverpool la meciul cu Villarreal

Trebuie să fim pregătiți să facem un joc de top pentru că ei vor veni peste noi. Vor încerca să joace mult mai mult fotbal decât le-am permis în primul joc.

Singura mea preocupare este ceea ce facem noi și trebuie să fim pregătiți să suferim. Dar la mine nu merge cu 1-0 în sau orice altceva. Asta se poate întâmpla în meciurile de fotbal doar dând jocului direcția corectă. Dacă ei au primul șut pe poartă, fanii vor fi cu ei, la fiecare provocare, fanii vor fi cu ei și asta va conta”, a declarat Jurgen Klopp, înaintea meciului retur cu Villarreal, potrivit BBC.

 Klopp ar putea face mai multe schimbări în primul 11 față de cel folosit săptămâna trecută, tocmai pentru că echipa sa încă participă în trei competiții diferite.

Konstantinos Tsimikas (25 de ani) ar putea începe în banda stângă a apărării, pentru ca Andy Robertson (28 de ani) să fie odihnit, având în vedere că a jucat 42 de meciuri în acest sezon.

De asemenea, Naby Keita (27 de ani) a avut o evoluție foarte bună sâmbăta trecută, contra lui Newcastle, scor 1-0, motiv pentru care are șanse mari să înceapă în locul căpitanului Jordan Henderson (31 de ani).

Unai Emery ştie ce îi trebuie lui Villarreal pentru a realiza o minune şi cu Liverpool. Live Video Digi Sport 1, aplicaţia Digi Sport şi digisport.ro

Unai Emery (50 de ani), antrenorul celor de la Villarreal, este conștient de faptul că echipei sale îi va fi greu să întoarcă rezultatul înregistrat în tur, dar speră totuși la o minune. Laudat de toată lumea pentru modul în care pregăteşte meciurile decisive, Emery are acum o şansă mare de a demonstra că alegerea sa de către şeicii de la PSG nu a fost o greşeală şi că el are capacitatea de a antrena echipe mari.

Este adevărat, Liverpool nu a pierdut niciodată cu mai mult de două goluri în acest sezon. Liverpool este o echipă cu o mare încredere în sine. Este cea mai bună echipă din lume. 

Şi pentru a o învinge, va fi necesar să atingem excelenţa. Va trebui pur şi simplu să facem un meci perfect”, a declarat Unai Emery, înaintea meciului retur cu Liverpool, potrivit news.ro.

Villarreal-Liverpool, Live Video 22:00, Digi Sport 1. Echipe probabile

Villarreal
Rulli - Foyth, Albiol, Pau Torres, Estupinan - Parejo, Capoue, Coquelin - Lo Celso, Moreno, Paco Alcacer.
Antrenor: Unai Emery

Liverpool
Alisson - Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson - Henderson, Fabinho, Thiago Alcantara - Salah, Mane, Luis Diaz.
Antrenor: Jurgen Klopp

Rezumat video Liverpool-Villarreal 2-0

Etichete: jurgen klopp , semifinale ucl , unai emary , video villarreal liverpool


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte

Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al României. Fostul șef al statului a participat la slujba de duminică de la Biserica Catolică din Sibiu. Acesta a fost însoțit de Carmen Iohannis și de agentul SPP. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Italienii s-au convins de Florinel Coman, după Atalanta - Cagliari

Nici nu vrea să audă! Decizia luată de Simona Halep, la mai puțin de două săptămâni de la retragerea din tenis

Reacția lui Dan Petrescu, după ce Răzvan Lucescu a spus că FCSB a obținut o "victorie falsă" cu PAOK

Lovitură de proporții: acord cu Xabi Alonso

Procesul "sărutului forţat" s-a încheiat. Procurorii au cerut doi ani și jumătate de închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Debut la FCSB! Cum arată echipa de start cu Gloria Buzău

Pe ce a dat vina Dan Petrescu, după ce CFR a pierdut două puncte cu om în plus la Iași: "Mai bine tac!"

Anunț uriaș în Scoția: Ianis Hagi are pe masă trei oferte!

Petrolul continuă cu acuzațiile, după scandalul de la meciul cu UTA: ”Acceptăm eșecurile, nu și rezultatele fake”

Citeşte şi

Galerie Foto Vlăduța Lupău a dezvăluit ce i-a spus Neymar, după ce a luat-o în brațe. ”Nu mi-a venit să cred!”

Momentul care a permis virusului COVID-19 să se răspândească la mii de oameni. Verdictul unui medic italian

PEROZ„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor

FILM NOWSalma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record

„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el citeşte ştirea pe Prosport.ro

„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok