UEFA vrea să mute meciurile din Liga Campionilor în finalurile de săptămână
11.11.2018, 10:48SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UEFA pregăteşte o mutare şoc pentru a opri contraofensiva granzilor Europei, care intenţionează să-şi lanseze o competiţie proprie, Superliga Europei, din 2021.
Forul continental are de gând să mute în finalurile de săptămână meciurile din Liga Campionilor începând din acelaşi an, potrivit jurnaliştilor de la As.
Acest lucru ar însemna ca partidele din competiţiile interne să se joace la jumătatea săptămânii, în actualele zile de UCL, marţi şi miercuri, măsură cu care cluburile din ligile de top ale Europei nu par însă a fi de acord. Reprezentanţii La Liga, Premier League, Bundesliga şi Serie A ar fi trimis deja o scrisoare la UEFA în care au anunţat că refuză să renunţe la weekenduri pentru Liga Campionilor şi să mute partidele din campionat în cursul săptămânii.
Restul federaţiilor europene ar avea alte pretenţii: ar solicita UEFA să nu mai permită accesul în grupele Ligii Campionilor direct cu patru echipe al Spaniei, Angliei, Germaniei şi Italiei, măsură introdusă în acest sezon.
Preşedintele FIFA a ameninţat deja granzii Europei
FIFA a ameninţat deja marile cluburile europene şi fotbaliştii acestora. Preşedintele forului mondial, Gianni Infantino, a anunţat că jucătorii care vor participa în competiţia pe care cluburile au de gând să o înfiinţeze nu vor mai putea participa în competiţiile organizate de FIFA şi UEFA, inclusiv Cupa Mondială, Campionatul European şi Liga Campionilor.
FIFA vrea să înfiinţeze şi ea o nouă competiţie, Cupa Mondială a cluburilor, care să înlocuiască actualul Mondial al cluburilor şi Cupa Confederaţiilor, şi să aibă loc o dată la patru ani, în luna iunie, începând cu 2021.
La noua competiţie vor participa 24 de echipe, dintre care 12 din Europa. Barcelona, Real Madrid, AC Milan, Bayern Munchen, Ajax, Liverpool, Manchester United, Inter, Juventus şi PSG au locurile garantate pentru prima ediţie, iar ultimele două poziţii ar urma să se decidă dintre Atlético Madrid, Manchester City, Chelsea, Benfica, Porto şi Borussia Dortmund.
Etichete: liga campionilor , gianni infantino , superliga europei , liga campionilor mutata in weekend
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții