UEFA Champions League: Spectacolul continuă la Digi Sport și Digi 4k
articol scris de Digi Sport09.08.2021, 17:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Meciurile de senzație din UEFA Champions League se văd încă trei sezoane la Digi Sport. De asemenea, abonații DIGI vor avea ocazia să urmărească și pe Digi 4K competiția în care vor evolua unele dintre cele mai importante cluburi europene.
Primul meci difuzat în baza noului contract va fi cel din Supercupa Europei. Duelul dintre câștigătoarea UEFA Champions League, Chelsea, și Villarreal, învingătoarea din UEFA Europa League, va avea loc pe 11 august, de la ora 22:00, la Belfast, în Irlanda de Nord, pe Windsor Park. Partida va putea fi urmărită în direct, pe Digi Sport 1 și prin aplicația Digi Online, dar și live text pe digisport.ro. Jurnaliștii Digi Sport Ionuț Angheluță și Andrei Tivilichi vor comenta meciul. La pauză și după fluierul final al partidei, Andrei Niculescu și invitații săi, Ilie Dumitrescu și Ionel Dănciulescu, vor analiza fazele meciului, în cadrul emisiunii Euro Fotbal.
„Așa cum am obișnuit telespectatorii Digi Sport, meciurile spectacol continuă să se vadă la Digi Sport! Le mulțumim că au încredere în noi și ne bucurăm să anunțăm acum prelungirea drepturilor de difuzare pentru cea mai spectaculoasă competiție fotbalistică europeană - Liga Campionilor. Rămânem consecvenți în ceea ce ne-am propus încă de la lansarea Digi Sport și continuăm să le oferim abonaților DIGI transmisiuni în direct ale celor mai urmărite sporturi, știri despre fenomenele sportive ale zilelor noastre, comentarii documentate, analize realizate de experți și profesioniști”, a declarat George Dobre, Redactor-șef Digi Sport.
Conform programului provizoriu anunțat pe site-ul UEFA, în sezonul 2021-2022, sferturile de finală se vor disputa, pe 5-6 și 12-13 aprilie 2022, semifinalele pe 26-27 aprilie, respectiv 3-4 mai. Finala Ligii Campionilor va avea loc pe 28 mai, la Sankt Petersburg. Finalele din 2023 și 2024 se vor juca pe Football Arena Munich (Germania) și pe Wembley Stadium (Marea Britanie).
Echipa cu cele mai multe trofee ale Ligii Campionilor, 13, este Real Madrid.
Meciurile din UEFA Champions League vor fi transmise pe canalele Digi Sport și pe site-ul www.digisport.ro și vor putea fi vizionate de abonații serviciilor de televiziune prin cablu și satelit sau internet. De asemenea, abonații Digi vor putea viziona meciurile prin intermediul aplicației gratuite Digi Online, pe baza contului DIGI.ro.
Etichete: liga campionilor , digisport , champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții