Tuchel, o nouă ieșire nervoasă în fața jurnaliștilor: "Întrebați în vestiar, dacă aveți tupeu"
articol scris de Digi Sport25.11.2020, 10:43
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Paris Saint-Germain s-a impus la limită contra lui RB Leipzig, scor 1-0, în grupa H din Liga Campionilor, iar formația franceză a reușit să urce pe locul secund, la egalitate cu germanii.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Neymar, în minutul 11, după un penalty obținut de Angel Di Maria. Deși i-a avut pe Mbappe, Neymar și Di Maria în primul 11, PSG nu a reușit să își majoreze avantajul, iar jurnaliștii i-au adresat câteva întrebări incomode antrenorului Thomas Tuchel despre viitorul său la campioana Franței.
Tuchel, o nouă ieșire nervoasă în fața jurnaliștilor: "Întrebați în vestiar, dacă aveți tupeu"
Tehnicianul german nu a fost deloc încântat de întrebările adresate de jurnaliști și a avut o nouă reacție nervoasă.
"Ne-a lipsit ritmul astăzi, dar am impresia că voi, jurnaliștii, puneți aceleași întrebări mereu. Mereu întrebați același lucru. Puteți adresa această întrebare în vestiar, vedeți dacă aveți tupeu să o faceți. Dacă aveți curaj, puteți să întrebați în vestiar.
Ne-au lipsit ocaziile contra lui Leipzig, dar ne-am apărat cu inima, împreună. Am câștigat și nu îmi voi prezenta scuzele", a spus Tuchel, citat de As, în momentul în care a fost întrebat despre viitorul său.
- La PSG din iulie 2018, Tuchel mai are contract cu campioana Franței până la finalul acestui sezon.
După patru runde disputate în grupa H din Liga Campionilor, Manchester United ocupă primul loc, cu 9 puncte, fiind urmată de PSG și RB Leipzig, ambele cu câte 6 puncte. Pe ultima poziție se află Basaksehir, cu 3 puncte.
"Pui o întrebare ridicolă, fă-ți treaba!". Tuchel s-a enervat și la o conferință de presă din octombrie
Tuchel a avut o reacție nervoasă în momentul în care a fost întrebat de ce a jucat fără un vârf de careu veritabil la partida cu Manchester United, scor 1-2. La acel meci, Icardi a fost indisponibil, astfel că în atac au apărut Mbappe, Neymar și Di Maria.
"Pui o întrebare ridicolă. Fă-ți treaba și vezi cine e disponibil pentru meciuri, iar apoi putem discuta", a spus Tuchel, potrivit Le Figaro.
În plus, iritat de întrebările jurnaliștilor, Tuchel a renunțat la limba franceză și a vorbit în engleză, în ciuda rugăminților ofițerului de presă, mai scrie sursa citată.
VIDEO Rezumatul meciului PSG - Leipzig 1-0
Etichete: psg , champions league , leipzig , thomas tuchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții