Thiago Silva, după eliminarea lui PSG: "Nu am făcut ce am vorbit să facem". Ce a spus de faza penalty-ului
07.03.2019, 09:32SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO PSG - Manchester United 1-3 | Paris St. Germain a fost eliminată pentru al treilea sezon la rând în optimile de finală ale UEFA Champions League. Liderul din Ligue 1 a câştigat meciul tur cu Manchester United, în deplasare, scor 2-0, dar a pierdut pe Parc des Princes (1-3).
La finalul partidei, căpitanul parizienilor, Thiago Silva, a recunoscut că el şi colegii săi nu au respectat instrucţiunile primite îanintea jocului.
"E greu să vorbesc, mai ales la cald. E păcat, pentru că am jucat bine acolo, dar aici, acasă, nu am făcut ce am vorbit să facem. E păcat şi pentru că, până acum, am avut un parcurs bun. Ne-am oprit din nou aici.
E un nivel ridicat şi am văzut ce s-a întâmplat marţi, când Real a pierdut cu Ajax. E păcat, pentru că am muncit din greu, iar azi nu a funcţionat nimic. Vreau să-mi cer scuze faţă de fani", a declarat fundaşul brazilian.
Meciul a fost decis de erorile gazdelor, care au culminat cu penalty-ul provocat de Presnel Kimpembe, în prelungirile partidei. O lovitură de pedeapsă acordată după consultarea VAR, în ciuda protestelor gazdelor.
"Am fost stresaţi pe final. Au fost trei arbitri şi toţi au decis să acorde penalty. Am muncit din greu, dar nimic nu a funcţionat. E greu să vorbeşti. Dar trebuie să continuăm. Mai avem campionatul, chiar dacă e aproape câştigat", a spus Thiago Silva.
Etichete: manchester united , liga campionilor , thiago silva , uefa champions league , paris st germain
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții