Seara recordurilor! File de istorie: ce borne a stabilit Real, după victoria cu Liverpool
26.05.2018, 23:54SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid - Liverpool 3-1. Finala Champions League a fost marcată de golul fantastic al lui Bale, din foarfecă, şi de gafele monumentale ale lui Karius, dar, dincolo de ele, rămân o serie de recorduri egalate sau stabilite de gruparea blanco.
Mai jos vom face o trecere în revistă a celor mai importante repere stabilite de Real Madrid.
- Zidane a devenit primul antrenor din istorie care câştigă trei Ligi ale Campionilor la rând.
- Intrat din postura de rezervă, Bale a scris istorie: a devenit primul jucător venit de pe banca de rezerve care să îşi treacă de două ori numele pe lista marcatorilor într-o finală. Nu doar în Liga Campionilor, nici pe vremea când competiţia se numea Cupa Campionilor nu am asistat la o asemenea performanţă într-un ultim act.
- Real a devenit prima echipă care să câştige de trei ori la rând cel mai important trofeu inter-cluburi din lume, după 42 de ani. În perioada 1974-1976 Bayern reuşise acelaşi lucru, în Cupa Campionilor.
- Marcelo, care devenise anul trecut primul jucător din 2006 până atunci care reuşise două assisturi în finalele de Champions League (Henrik Larsson fusese ultimul cu un astfel de record), a ajuns la cota 3 în privinţa paselor decisiv în ultimul act de Ligă, graţie pasei la primul gol al lui Bale. Niciun alt jucător în istoria competiţiei nu are mai multe pase decisive în finală. Iniesta (Barcelona) are şi el, de-a lungul timpului, tot trei asissturi în finalele de Ligă.
- Real a confirmat dominaţia totală a fotbalului din Spania la nivel mondial. Anul acesta e al Madridului, după ce şi Atletico s-a impus în finala Europa League. În ultimele 5 sezoane o singură echipă a fost "intrusă": Manchester United, care sezonul trecut şi-a acontat Europa League.
Etichete: real madrid , real madrid champions league , champions league real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții