Seară neagră pentru fotbalul spaniol! Recordul negativ stabilit în Champions League
articol scris de Digi Sport03.10.2024, 08:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Etapa a doua din UEFA Champions League s-a încheiat miercuri, 2 octombrie, iar toate meciurile au putut fi urmărite ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport.
Ultima zi a rundei a fost una neagră pentru formațiile din Spania, după ce acestea au înregistrat doar înfrângeri.
A fost prima dată din istorie când 3 echipe din Spania pierd în Champions League, în aceeași zi
Prima partidă jucătă de o echipă iberică în cursul zilei de miercuri a fost Girona, care a pierdut, pe teren propriu, partida cu Feyenoord, scor 2-3.
- De asemenea, toate partidele din UEFA Champions League au putut fi urmărite și pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Real Madrid, campioana Europei din sezonul trecut, a oferit surpriza serii, în deplasare, odată cu înfrângerea de pe terenul celor de la Lille, scor 0-1. Nu în ultimul rând, Atletico Madrid a suferit o "corecție" din partea lusitanilor de la Benfica Lisabona, scor 0-4.
A fost pentru prima dată în istoria fotbalului spaniol când 3 echipe pierd partidele din cea mai importantă competiție intercluburi, în aceeași zi, anunță cei de la Opta, într-o postare pe pagina lor de X.
3 - This is the first time in @ChampionsLeague history with three Spanish sides losing their game in a single day (Girona, Atlético de Madrid and Real Madrid). Weakness. pic.twitter.com/3J6FbYhaAY
— OptaJose (@OptaJose) October 2, 2024
În prima zi a etapei a doua din UCL, Barcelona a înregistrat prima victorie din actualul sezon al competiției, scor 5-0, cu Young Boys.
Carlo Ancelotti, după Lille - Real Madrid: "Am jucat doar 5 minute blestemate"
Campioana en-titre a Europei a avut o prestație mult sub așteptări și nu poate da vina pe ghinion pentru eșec.
După această prestație, "Don Carlo", supranumit astfel tocmai pentru că e de obicei un gentleman și nu-și pierde cumpătul, nu s-a mai putut controla.
Potrivit presei spaniole, antrenorul de 65 de ani s-a răstit în vestiar la elevii săi, cărora le-a spus "Am jucat doar 5 minute blestemate tot meciul, nu puteți face așa ceva în Champions League".
Apoi, la conferința de presă, Ancelotti a fost mai calm, dar a continuat să-și critice echipa:
"Supărarea vine de la toată echipa. Poți pierde meciuri pentru că așa e sportul, dar impresia pe care am lăsat-o n-a fost una bună, iar asta mă îngrijorează cel mai mult. Avem resursele necesare să învățăm din acest eșec. N-avem ce să facem decât să analizăm.
Nu ni s-a întâmplat des ca adversarii să fie mai buni și să merite victoria. A fost greu să intrăm în meci. Puteam egala, deși n-am fi meritat. Echipa se îmbunătățise, dar acest meci e un pas în spate.
Criticile primite pentru meciul de azi sunt corecte, trebuie să le acceptăm. Nicio surpriză din partea lui Lille, pentru că e o echipă care are un joc bun de posesie și a fost mai motivată decât noi", a spus antrenorul celor de la Real Madrid.
VIDEO rezumat Lille - Real Madrid 1-0
VIDEO rezumat Benfica Lisabona - Atletico Madrid 4-0
VIDEO rezumat Girona - Feyenoord 2-3
Etichete: real madrid , atletico madrid , video champions league , record spania , girona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții