Seară de coșmar pentru Varela. Jucătorul lui PAOK a comis două penalty-uri în meciul cu Ajax
13.08.2019, 22:42SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ajax Amsterdam şi PAOK Salonic luptă pentru un loc în playoff-ul UEFA Champions League, iar dubla de foc are accente dramatice. După 2-2 în tur, grecii au deschis scorul pe Johan Cruyff Arena prin Biseswar în minutul 23 spre disperarea fanilor olandezi.
Lăncierii, la care Răzvan Marin a jucat titular, au alergat după egalare şi după doar 7 minute au primit o lovitură de la 11 metri când Fernando Varela l-a împins în careu pe David Neres. Dusan Tadic a executat penalty-ul, însă portarul Paschalakis a fost la post şi a parat şutul.
Fostul jucător al lui FCSB a devenit apoi eroul negativ al campioanei Greciei. Varela a mai dat o mână de ajutor lui Ajax, după ce a comis un henţ, iar gazdele au avut o nouă ocazie de a marca de la punctul cu var. Tot sârbul Tadic, cel mai bun prieten al lui Răzvan Marin, a vrut să execute. De această dată, Tadic şi-a păstrat cumpătul şi a marcat simplu, pe centru, după ce Paschalakis plonjase spre un colţ.
Ajax - PAOK, 1-1 după prima repriză, scor la care echipa lui Răzvan Marin este calificată. Adversara din playoff va fi APOEL Nicosia.
Fernando Varela şi-a prelungit contractul în vară cu PAOK Salonic
Fernando Varela (31 de ani) a rămas la PAOK Salonic, chiar dacă Răzvan Lucescu a decis să plece de la echipă.
După lungi negocieri, fundașul din Insulele Capului Verde a decis să mai joace până în 2022 pentru campioana Greciei. Fernando Varela a fost unul dintre importanți jucători ai celor de la PAOK în sezonul în care, sub comanda lui Răzvan Lucescu, formația din Salonic a scris istorie în Grecia. Atât PAOK Salonic, cât și Varela au anunțat pe rețelele de socializare că au ajuns la un acord.
Fernando Varela a venit la PAOK în 2016 de la FCSB, contra sumei de 1,5 milioane de euro. Stâlp al aparării în echipa lui Răzvan Lucescu, jucătorul de 31 de ani a jucat 77 de meciuri în campionatul Greciei, în care a marcat patru goluri.
Fernando Varela câștigă, conform noului contract, 1,1 milioane de euro pe an, dublu faţă de înţelegerea precedentă.
Etichete: ajax , paok salonic , fernando varela , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții