Video Șahtior - Young Boys 2-1. Revenire spectaculoasă și prima victorie pentru ucraineni
articol scris de Digi Sport06.11.2024, 21:46
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Șahtior a învins-o, scor 2-1, pe Young Boys Berna, în etapa a patra a fazei ligii UEFA Champions League.
Meciul a început cu Șahtior în ofensivă. Ucrainenii au cerut un penalty în minutul 3, pentru o minge jucată cu mâna, însă arbitrul, după ce a revăzut faza la monitorul VAR, a decis că nu se impune acordarea unei lovituri de pedeapsă.
Șahtior - Young Boys 2-1
Șase minute mai târziu, Șahtior a reușit să marcheze, dar golul lui Eguinaldo a fost anulat pentru ofsaid.
Același Eguinaldo a avut o ocazie în minutul 15, dar șutul său din careu a fost reținut de portar.
După o altă ocazie a lui Șahtior, din minutul 19, prin Oleksandr Zubkov, Young Boys a reușit să marcheze, prin Kastriot Imeri, în minutul 27.
Avantajul elvețienilor a durat doar patru minute. Oleksandr Zubkov a egalat cu o execuție din fața porții.
Cu patru minute înainte de pauză, Șahtior a trecut în avantaj, după un gol al lui Georgiy Sudakov, care a finalizat superb de la marginea careului.
În partea secundă, tot Șahtior a controlat jocul, dar tabela a rămas neschimbată.
Este prima victorie a lui Șahtior în acest sezon de UEFA Champions League, care a ajuns la patru puncte și e pe locul 26.
Young Boys Berna, în schimb, nu are niciun punct după patru runde.
Etichete: șahtior , young boys
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții