Video Sadio Mane a intrat în locul lui Leroy Sane, la o săptămână de când l-a bătut! Ce s-a întâmplat în momentul schimbării
articol scris de Digi Sport20.04.2023, 00:19
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sadio Mane (31 de ani) a revenit pe teren la Bayern, după ce a fost suspendat un meci de club pentru l-a bătut pe Leroy Sane (27 de ani) la finalul jocului tur cu Manchester City.
La o săptămână de la ieșirea violentă, Sadio Mane a intrat pe teren în minutul 63 al meciului retur cu City, chiar în locul lui Leroy Sane, cel căruia i-a aplicat un pumn în plină figură.
Sadio Mane i-a luat locul în teren lui Leroy Sane, în Bayern - Manchester City
În momentul schimbării, Sadio Mane a întins ambele mâini pentru a-l saluta pe coechipierul său. Leroy Sane a bătut palma cu senegalezul, pe care, însă nici nu l-a privit.
Este probabil, totuși, ca reacția lui Leroy Sane să nu fie provocată de scandalul de acum o săptămână cu Sadio Mane, ci să fi apărut din cauza dezamăgirii provocate de rezultat.
Leroy Sane a ieșit la 1-0 pentru Manchester City. Bayern a reușit să egaleze, dar nu a fost suficient și a părăsit UEFA Champions League în faza sferturilor de finală.
Amendă uriașă pentru Sadio Mane
Pe lângă suspendarea de un meci, ispășită în weekend cu Hoffenheim, Sadio Mane a primit și o amendă consistentă, în valoare de 500.000 de euro.
De asemenea, ieșirea violentă de la Manchester i-ar fi făcut pe cei de la Bayern să ia serios în calcul să-l vândă pe Sadio Mane la vară.
Etichete: bayern manchester city , leroy sane , sadio mane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții