Ronaldo e coșmarul lui Bayern. Portughezul are 9 goluri în 6 meciuri împotriva bavarezilor
25.04.2018, 12:18SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid joacă în această seară cu Bayern în manșa tur a semifinalelor Ligii Campionilor și toți fanii madrilenilor așteaptă încă o seară magică de la Cristiano Rondalo. Au și de ce, pentru că trupa bavareză este una dintre victimele preferate ale lusitanului.
Până la dubla din sferturi cu Juventus, Bayern era victima preferată a starului de la Real Madrid. În cele 6 meciuri disputate împotriva trupei din Munchen, Cristiano Ronaldo a marcat 9 goluri.
În stagiunea 2011/2012, Real și Bayern s-au întâlnit într-o dublă manșă, în semifinale. În tur, Ronaldo a oferit o pasă decisivă la golul lui Ozil, iar în retur a reușit o dublă. Mai întâi a marcat din penalty, apoi a înscris după o pasă a lui Ozil. Bayern s-a calificat însă în ultimul act, după ce a trecut de trupa din capitala Spaniei la penalty-uri.
În sezonul 2013/2014 scenariul a fost asemănător, însă mai departe a mers Real Madrid. În tur, Ronaldo nu a marcat, dar în retur a reușit o dublă.
Ultima dublă dintre Real și Bayern s-a disputat chiar în stagiunea precedentă. În sferturi, Real a trecut de Bayern, iar în cele două partide Cristiano Ronaldo a reușit să înscrie de 5 ori. La Munchen, Ronaldo a reușit o dublă, iar pe Bernabeu a izbutit un hat-trick. Real Madrid s-a calificat în semifinale și a ajuns să câștige trofeul.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , ronaldo , semifinale liga campionilor , ronaldo bayern , ronaldo champions league , real madrid bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții