Ronald Araujo nu a scăpat de întrebările despre viitorul său nici după Barcelona - Napoli 3-1: ”Toți știu!”
articol scris de Digi Sport13.03.2024, 09:14
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Partida Barcelona - Napoli, din manșa secundă a ”optimilor” de finală din UEFA Champions League, s-a încheiat cu victoria catalanilor, scor 3-1.
Astfel, echipa pregătită de Xavi Hernandez s-a calificat în ”sferturile” competiției.
Ronald Araujo a anunțat că vrea să rămână la Barcelona
Ronald Araujo (25 ani) a făcut un nou meci mare, iar la final s-a declarat în culmea fericirii. Cu toate acestea, fundașul nu a scăpat despre întrebările cu privire la viitorul său.
Araujo a transmis că are de gând să rămână la Barcelona, acolo unde Xavi a avut încredere deplină și l-a transformat într-unul dintre cei mai buni apărători.
"Viitorul meu depinde de club. Toată lumea știe că sunt foarte fericit aici, la Barca. Și îi sunt foarte recunoscător lui Xavi. Am făcut un meci mare acasă. Obiectivul nostru a fost să ne calificăm în sferturile de finală și sunt mulțumit de prestația echipei. I-am lăsat de mai multe ori pe atacanții lor în ofsaid, asta pentru că am fost bine poziționați.
Da, bineînțeles că vreau ca Xavi să rămână. Este o decizie personală, așa a simțit el. Suntem foarte fericiți cu el, eu personal cred că de la venirea lui Xavi am crescut mult ca jucător și evident că îi sunt foarte recunoscător.", a declarat Ronald Araujo, citat de Mundo Deportivo.
- Ronald Araujo a fost cumpărat de Barcelona în vara anului 2018, de la Boston River, pentru 4,7 milioane de euro, iar în primă fază a jucat pentru echipa secundă.
- Apoi, fundașul a avut evoluții excelente în primul ”11” al catalanilor, unde a devenit om de bază.
VIDEO cu rezumatul meciului Barcelona - Napoli 3-1:
Bayern nu a renunțat la transferul lui Ronald Araujo
Chiar dacă l-a ratat în mercato de iarnă, Bayern nu are de gând să renunțe la transferul lui Araujo. Potrivit sport.es, bavarezii vor să forțeze din nou transferul său la vară. Conștienți că Barcelona se confruntă cu o criză financiară, germanii au luat din nou legătura cu anturajul jucătorului și chiar au pornit discuții serioase cu acesta.
Chiar dacă Araujo a transmis clar că nu are de gând să plece de pe Camp Nou, Bayern i-a prezentat acestuia un proiect sportiv care îl poate face să se răzgândească. Ba mai mult, nemții au adus în discuție și faptul că mutarea va ține capul de afiș în mercato. Motivul? Urugayanul ar urma să devină cel mai scump fundaș central din istorie.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a lui Ronald Araujo, potrivit Transfermarkt.
Etichete: barcelona , napoli , ronald araujo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții