Real Madrid, decimată înainte de duelul cu Inter! Zidane nu se va putea baza pe cei mai importanți jucători
articol scris de Digi Sport24.11.2020, 10:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid se va deplasa marţi în Italia pentru partida cu Inter Milano, din cadrul etapei a 4-a a Ligii Campionilor. Din lotul lui Zinedine Zidane nu fac parte, printre alții, golgheterul Karim Benzema și căpitanul Sergio Ramos.
După un nou semieșec în La Liga, madrilenii vor da piept pe stadionul Giuseppe Meazza cu vicecampioana Italiei, în runda a 4-a a fazei grupelor UEFA Champions League. Partida Inter - Real Madrid va fi transmisă în direct, miercuri de la ora 22:00, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.
Sergio Ramos și Karim Benzema nu fac deplasarea la Milano
Accidentările și infectările cu COVID-19 îi dau mari bătăi de cap lui Zidane. Pentru jocul de la Milano, tehnicianul francez nu se va putea baza pe Eder Militao și Luka Jovic, ambii depistați pozitiv cu coronavirus, pe căpitanul Sergio Ramos, în urma accidentării suferite la naționala Spaniei, și pe Karim Benzema, care nu s-a recuperat complet în urma unei probleme musculare.
Federico Valverde și Alvaro Odrizola sunt de asemenea accidentați, în schimb, antrenorul campioanei Spaniei îl va avea la dispoziţie pe mijlocaşul brazilian Casemiro, care s-a vindecat de COVID-19, după perioada petrecută în carantină, fiind autorizat să se alăture colegilor săi.
În tur, Real s-a impus la limită, scor 3-2, cu ajutorul golului lui Rodrygo, abia intrat pe teren, aflat la prima reușită în tricoul madrilenilor, după un an. Inter abordează partida cu un moral excelent. În ultima rundă din Serie A, ”nerazzurrii” s-au impus în fața lui Torino, 4-2, după ce oaspeții conduceau cu 2-0 în minutul 64. În cazul unei înfrângeri, formația lui Antonio Conte și-ar putea lua gândul de la calificarea în optimile competiției. Inter ocupă ultimul loc în grupa B, cu doar două puncte după trei etape
Lotul lui Real Madrid pentru confruntarea cu Inter:
- Portari: Courtois, Lunin, Altube.
- Fundași: Carvajal, R. Varane, Nacho, Marcelo, F. Mendy, Víctor Chust.
- Mijlocași: Kroos, Modrić, Casemiro, Ødegaard, Isco.
- Atacanți: Hazard, Asensio, Lucas Vazquez, Vinicius Jr., Mariano Diaz, Rodrygo, Hugo Duro.
?✅ ¡Estos son los 21 jugadores convocados para enfrentarnos al @Inter_es!@CodereApuestas | #RMUCL pic.twitter.com/daDjy6gftX
— Real Madrid C.F. (@realmadrid) November 23, 2020
AGERPRES
Etichete: real madrid , inter , zinedine zidane , inter real madrid , accidentari real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții