Reacția lui Ronaldo după golul de poveste cu Villarreal. Ce le-a transmis colegilor la pauză
articol scris de Digi Sport30.09.2021, 09:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo (36 de ani) a fost eroul lui Manchester United în meciul câștigat în fața celor de la Villarreal, 2-1 din cadrul grupelor Ligii Campionilor.
Cristiano Ronaldo a povestit cum a trăit meciul cu Villarreal
Portughezul care a câștigat de cinci ori Balonul de Aur nu a făcut un joc pe măsura standardelor pe care și le impune, însă a fost omul potrivit la momentul potrivit în al cincilea minut de prelungiri, când a reușit să fructifice una dintre puținele ocazii pe care și le-a creat. La finalul meciului, CR7 a recunoscut că nu a fost cea mai bună evoluție a sa, însă s-a arătat fericit de victorie.
"E treaba mea, da (n.r. să marcheze). A fost un meci foarte greu, Villarreal a jucat foarte bine, și-a creat multe șanse. Ne-am chinuit puțin pentru că știam și dinaintea meciului că trebuie să batem. A fost dificil, echipa a fost puțin emoționată, atât în prima, cât și în a doua repriză, să fiu sincer. Dar am avut și puțin noroc. Jucătorii noștri au avut o atitudine bună și fanii ne-au motivat mult, motiv pentru care trebuie să le mulțumesc. Uneori, avem nevoie de asta cât suntem jos, când nu jucăm bine. Dar, este o victorie importantă.
După golul lui Telles, am crezut. Deoarece în acest stadion, cu istoria pe care o avem, este posibil. Le-am zis jucătorilor în tunel înainte de a doua repriză că trebuie să credem în noi și a ieșit bine. Am marcat un gol în ultimele minute, ceea ce mă face fericit. Am vrut să-i pasez lui Lingard, dar el mi-a dat-o înapoi, nu știu dacă a vrut să facă asta, dar a încercat și eu am șutat, am avut ce puțin o ocazie în acest meci și mi-am făcut treaba.
Sunt foarte fericit. Nu am făcut cel mai bun meci al meu în seara asta, nu am jucat atât de bine. Dar, uneori joc bine și nu marchez, astăzi am făcut-o slab, dar am înscris. E o victorie foarte importantă.
Știam că dacă nu facem puncte astăzi, va fi dificil să ne calificăm în stagiunea următoare. Dar acum, totul este posibil, și credem că vom merge mai departe. De asta am venit aici, deoarece mi-a fost tare dor de acest club, am făcut istorie la acest club și vreau s-o fac iar. Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor, nu doar pentru mine, pentru că va fi foarte important să motiveze echipa, mai ales în acest sezon", a explicat Ronaldo.
VIDEO Rezumatul meciului Manchester United - Villarreal
Cristiano Ronaldo are cifre monstruoase în Champions League
Cristiano Ronaldo a ajuns deja la nivelul în care toate recordurile sale sunt doar îmbunătățite, fapt care vorbește de la sine despre legendarul jucător portughez.
Odată cu golul marcat împotriva celor de la Villareal, Ronaldo are de două ori mai multe goluri marcate în prelungirile meciurilor din Champions League decât orice alt jucător (12).
Statistica în sine vorbește despre mentalitatea fotbalistului lui United, care joacă partidele concentrat până în ultima secundă.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , manchester united - villarreal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții