Reacția lui Carlo Ancelotti după ce Real a fost fluierată de propriii fani: ”Mă bucură, ne mai trezesc!”
articol scris de Digi Sport03.11.2021, 23:51
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid s-a impus cu 2-1 în fața lui Șahtior Donețk și a făcut un pas spre calificarea în optimile UEFA Champions League, însă fanii de pe Santiago Bernabeu par dezamăgiți de jocul etalat.
Benzema a fost eroul partidei cu două goluri istorice, cele cu numărul 1000 și 1001 ale spaniolilor în istoria UEFA Champions League - francezul are 13 goluri în 14 apariții.
Dar galeria Realului și-a fluierat și și-a admonestat favoriții în prima oră de joc. Asta pentru că favoriții lor nu au arătat mare lucru.
”Înțeleg fluierăturile suporterilor, știu ce atmosferă este aici. Este un public cu pretenții, iar noi am început bine reprizele, dar apoi nu am mai arătat niciun fel de agresivitate.
Se mai întâmplă, mă bucur că fanii ne mai trezesc cu asemenea fluierături. Am vorbit și cu jucătorii, le-am spus că azi au jucat fără nerv, fără să pună osul”, a declarat Carlo Ancelotti după meci.
Benzema a dat golul ”mileniului” pentru Real Madrid! Spaniolii sunt primii care ajung la 1000 de goluri în Liga Campionilor
Karim Benzema a intrat demult în istoria lui Real Madrid, dar acum are un motiv în plus - atacantul francez a înscris golul cu numărul 1000 pentru gruparea de pe Bernabeu în UEFA Champions League.
Benzema a deschis scorul în partida pe care trupa lui Carlo Ancelotti o dispută acasă cu Șahtior Donețk, în grupa D a competiției.
A fost unul dintre cele mai simple goluri înscrise de golgheterul madrilenilor, care a trimis în plasă din apropiere, din pasa lui Vinicius junior.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Șahtior:
Real Madrid, prima echipă care înscrie 1000 de goluri în UEFA Champions League
Iar Real Madrid a devenit prima echipă care atinge borna de 1000 de goluri marcate în competiția pe care a dominat-o - este formația cu cele mai multe trofee cucerite, 13.
Interesant este că Benzema este cel care dăduse și golul cu numărul 1000 pentru Real Madrid în cupele europene. Se întâmpla în 2014, într-un 5-1 cu Basel, când assistul venea de la Cristiano Ronaldo, cel care are 450 de goluri pentru ”galactici”, dintre care 105 în UEFA Champions League.
De altfel, portughezul este cel care atinsese bornele precedente - golul cu numărul 900 într-un meci cu Bayern în 2017, și golul 800 în 2013.
Gonzalo Higuain se laudă cu golul 700 și David Beckham cu cel de la cota 600.
Etichete: karim benzema , carlo ancelotti , carlo ancelotti real madrid , real madrid sahtior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții