PSG primește încurajări înaintea finalei cu Bayern de unde se aștepta mai puțin! Un vechi rival le ține pumnii parizienilor
articol scris de Digi Sport23.08.2020, 13:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PSG și Bayern Munchen luptă cu trofeul UEFA Champions League "pe masă", în această seară, la Lisabona. Jean-Michel Aulas, președintele lui Lyon, le-a transmis un mesaj de susținere parizienilor înaintea meciului decisiv contra bavarezilor.
Paris Saint-Germain va da piept cu Bayern Munchen, pe Estadio da Luz din Lisabona, în prima finală UEFA Champions League din istoria clubului. Angel Di Maria a fost desemnat omul meciului în semifinala câștigată lejer de francezi în fața lui RB Leipzig, scor 3-0.
De cealaltă parte, Bayern a trecut în faza semifinalelor cu același scor, 3-0, de Lyon. Înfrângerea din penultimul act al celei mai galonate competiții continentale l-a făcut pe Jean-Michel Aulas, președintele lui OL, să uite de orice rivalitate dintre formația sa și PSG, și le-a transmis un mesaj de încurajare adversarilor din Ligue 1.
"În numele tuturor iubitorilor fotbalului din Franța, le doresc din tot sufletul o victorie uriașă celor de la PSG în această seară, în Champions League. Fotbalul francez va fi răzbunat pentru înfrângerea lui OL din semifinala contra lui Bayern, iar Nasser chiar merită", a postat Aulas pe contul său de Twitter.
@OL @PSG_inside @FFF @lfp @ChampionsLeague Au nom de tous les passionnés de football français je souhaite de tout cœur une belle victoire du PSG ce soir en Champion’League : le foot français sera vengé de la victoire du Bayern / OL en 1/2 finale et Nasser le mérite tellement ?
— Jean-Michel AULAS (@JM_Aulas) August 23, 2020
PSG - Bayern Munchen, un meci pentru istorie
Jucătorii celor două combatante din finala UEFA Champions League au fost surprinși zâmbind și au arătat multă bună dispoziție la antrenamentul oficial dinaintea partidei, dar cu siguranță simt presiunea de pe umerii lor. Pentru PSG ar fi primul trofeu UCL din istoria clubului, iar Bayern Munchen urmărește să se încoroneze din nou regina Europei, după o pauză de 7 ani.
Cu o victorie în această seară, bavarezii ar stabili un record greu de egalat. Formația lui Hansi Flick ar deveni prima echipă care ar reuși să încheie un sezon de Champions League cu victorii pe linie. Bayern are deja 10 partide câștigate din tot atâtea disputate. La nivel personal, Lewandowski poate egala sau depăși în jocul cu PSG, recordul de 17 goluri reușite într-o singură ediție de CL, deținut de Cristiano Ronaldo. Polonezul are 15 reușite până în acest moment.
- Finala UEFA Champions League, Bayern Munchen - PSG, se va disputa duminică, de la ora 22:00, pe Estadio da Luz din Lisabona, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Digi 4K!
Etichete: finala champions league , jean-michel aulas , psg bayern , lyon bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții