Prima reacție a lui Araujo, după scandalul de la Barcelona - PSG! ”Mi-a dat o lovitură dură”
articol scris de Digi Sport18.04.2024, 07:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ronald Araujo (25 de ani) a fost eliminat de Istvan Kovacs (39 de ani) în minutul 29 al meciului Barcelona - PSG 1-4, din manșa secundă a sferturilor de finală din UEFA Champions League.
Ronald Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs în Barcelona - PSG: ”Îmi pare rău că nu le-am oferit o bucurie suporterilor”
PSG s-a calificat în ”careul de ași” al competiției, iar catalanii au criticat dur deciziile lui Kovacs, mai ales cea de a-i acorda cartonașul roșu direct lui Araujo. În timp ce se îndrepta spre marginea terenului, fundașul uruguayan a făcut o serie de gesturi din mână prin care a vrut să scoată în evidență ”un furt”.
Galerie Foto
A doua zi după meci, Ronald Araujo a oferit și o primă reacție. Fotbalistul a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale.
”Fotbalul, care mi-a făcut atâtea bucurii, acum mi-a dat o lovitură dură. Le mulțumesc tuturor celor care sunt lângă mine necondiționat, colegilor mei, care au dat totul pe teren, și suporterilor, care au crezut în această echipă până la final. Îmi pare rău că nu le-am oferit o bucurie. Ne vom întoarce”, a scris Araujo pe Instagram.
Florin Prunea, critici fără menajamente pentru jucătorii de la Barcelona și Xavi, pentru cum s-au comportat cu Istvan Kovacs
Florin Prunea i-a criticat pe jucătorii Barcelonei și pe Xavi pentru cum l-au tratat pe Istvan Kovacs, cu un ”aer de superioritate”.
”Știi ce a fost cel mai deranjant? Aerul ăsta de superioritate al lor. Bun. echipe mari, Barcelona, PSG, dar nu poți să mă tratezi pe mine, chiar dacă sunt din România. Ce se gândeau ei? Bă, cine arbitrează? Un român…
Să-l înjuri așa? Aerul ăsta de superioritate… În momentul în care te comporți așa cu un arbitru din primul minut… Trebuia să mai dea unul afară.
Știi pe cine a avut observator de arbitru? Pe Terje Hauge, fostul mare arbitru norvegian. Eu îl cunosc. I-a dat o notă foarte mare.
Știi de ce? Pentru că arbitrii mari așa procedează, nu se lasă călcați în picioare. Aerul de superioritate cu care l-au tratat de la început. După eliminare, au fost și mai răi, săreau toți, câte cinci-șase”, a declarat Florin Prunea, la Liga Digisport.
VIDEO Rezumat Barcelona - PSG 1-4
Etichete: istvan kovacs , barcelona psg , ronald araujo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții