Prima reacție a lui Antonio Conte după eșecul cu Barcelona și eliminarea din Champions League
11.12.2019, 00:49SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Inter - Barcelona 1-2 | Antonio Conte spune că echipa sa merita să se califice în optimile Champions League, dar nu vede acest eșec ca pe un dezastru.
Conte știe ce i-a lipsit Interului pentru a merge în primăvara Champions League: "Meritam mai mult în această seară, dar trebuia să fim mai concentrați la finalizare. Acum trebuie să ne ridicăm de la podea. Nu prea am ce să le reproșez jucătorilor, au dat totul pe teren. Am ratat o grămadă, apoi golul de 2-1 ne-a omorât.
Fanii ne-au împins de la spate pe tot parcursul meciului, îmi pare rău că n-am reușit să câștigăm. Trebuie să muncim la fel de mult în continuare și să revenim mai puternici", a spus Conte, după eșecul cu FC Barcelona.
Inter - Barcelona 1-2. "Nerazzurrii", OUT din Champions League
Cu opt zile înainte de El Clasico, Barcelona a jucat cu rezervele la Milano, unde Inter a ratat calificarea în optimi.
Italienii au fost periculoși în primele 20 de minute prin Lukaku și Biraghi, însă catalanii au deschis scorul, prin Carles Perez. Lenglet a fost aproape să dubleze avantajul oaspeților, care s-au văzut egalați chiar înainte de pauză, după golul lui Lukaku.
Rugăciunile lui Conte nu au fost ascultate. Intrați în repriza secundă, Suarez și Ansu Fati au conlucrat perfect pentru golul victoriei cu 2-1 a Barcelonei, marcat de atacantul de 17 ani, care a devenit cel mai tânăr marcator din istoria UCL.
Etichete: inter , barcelona , champions league , conte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții