Presa din Cehia nu are nici măcar un dubiu înainte de Sparta Praga - FCSB: a descris ”dubla” într-un cuvânt
articol scris de Digi Sport05.08.2024, 12:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a obținut calificarea în turul trei preliminar Champions League după ce a trecut de israelienii de la Maccabi Tel Aviv, scor 2-1 la general.
Pentru campioana României urmează duelul cu Sparta Praga, echipa care a câștigat campionatul în Cehia în sezonul precedent, la două distanță de rivala locală Slavia.
Prima manșă este programată marți, 6 august, în Cehia, în timp ce partida retur va avea loc la o săptămână distanță, la București.
Presa din Cehia: ”Sparta va juca rolul de favorită împotriva FCSB-ului”
Jurnaliștii cehi au analizat meciurile pe care cele două echipe din Praga le au de jucat pentru accederea în play-off-ul competiției, iar aceștia nu au niciun dubiu în ceea ce privește ”dubla” Sparta Praga - FCSB, în care Sparta pleacă favorită.
”Ambele echipe cehe trebuie să treacă prin turul al treilea preliminar. În ceea ce o privește pe Sparta, ea va juca rolul de favorită împotriva FCSB-ului, în timp ce Slavia va avea parte de o luptă dură împotriva belgienilor de la Union SG pe ruta non-campioanelor”, au scris cei de la sport.cz.
Sparta Praga are un lot cotat la aproximativ 72 de milioane de euro potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. Cel mai valoros jucător este fundașul central Martin Vitik (21 de ani), cotat la 12.000.000€.
De partea cealaltă, campioana României valorează doar 32,3 milioane de euro, conform aceluiași site. Darius Olaru, cu o cotă de piață de 7 milioane de euro, este jucătorul cu cea mai bună cotă de piață din lotul FCSB-ului.
Gigi Becali, numit "excentricul patron" în presa din Cehia
Stilul omului de afaceri de 66 de ani e celebru în Europa, iar cei de la Idnes au amintit și ei că Becali are un comportament neobișnuit pentru un patron de echipă de fotbal.
"Campioana Cehiei e favorită, dar încă are în amintire anul 2016, când, coincidență, a pierdut tot cu FCSB în turul trei (1-1, 0-2).
Clubul din capitala României este continuatoarea fostei echipe celebre Steaua. Încă este condusă de excentricul patron Gigi Becali și, de exemplu, îi are în lot pe câțiva internaționali români de la EURO, dar și pe Alex Băluță, fost jucător la Slavia Praga".
Etichete: champions league , sparta praga , fcsb , presa din cehia , fcsb - sparta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții