Presa din Belgia n-a putut rămâne indiferentă! Ce a scris despre William Baeten, eroul de la FCSB
articol scris de Digi Sport01.08.2024, 19:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
William Baeten (27 de ani) a marcat golul victoriei pentru FCSB în meciul cu Maccabi Tel Aviv, scor 1-0, din turul doi al preliminariilor Champions League.
Belgianul transferat vara aceasta nu putea înscrie primul său gol pentru noua echipă într-un moment mai bun. A intrat odată cu repriza a doua și a marcat în minutul 90, la capătul unui contraatac-școală.
William Baeten, elogiat în presa din Belgia după ce a decis meciul Maccabi Tel Aviv - FCSB
Reușita lui Baeten a avut ecou până în presa din Belgia, care i-a dedicat un articol special. Conaționalii fotbalistului au remarcat ascensiunea sa și l-au dat ca pe un exemplu că, prin perseverență, oricine poate reuși.
"William Baeten nu și-a irosit șansa la FCSB, mai bine cunoscută ca Steaua București. S-a mutat în capitala României acum cu două săptămâni, după patru sezoane la modesta FCU Craiova, pentru 300.000 de euro.
Și așa continuă basmul românesc pentru Baeten. Acum patru ani, a plecat de la Patro pentru a-și încerca norocul la o echipă din liga a doua a României.
După o promovare și patru ani în care a fost un jucător important la FCU Craiova, a avut parte de un transfer de vis.
Baeten nu a jucat niciodată la nivel profesionist în Belgia. După junioratul de la STVV, Baeten a jucat pentru Dessel Sport și Patro Eisden și a îmbinat fotbalul cu un job ca instructor de fitness.
De la nivel de amatori până la câștigător de meci în Champions League, în doar patru ani. Lucrurile se pot mișca uneori repede în fotbal", au scris cei de la Nieuwsblad.
Citește și:
Declarațiile lui William Baeten, după ce a fost eroul lui FCSB în meciul cu Maccabi Tel Aviv
”Wow. A fost o intrare pe cinste în repriza a doua. Sincer să fiu, în primele 5-10 minute eram epuizat când am intrat pe teren. Nu sunt încă la 100% din punct de vedere fizic, dar sunt foarte fericit că am putut să ajut echipa cu primul gol pentru FCSB, într-un meci atât de important.
E foarte dificil să descriu ce simt. Cu siguranţă este cel mai frumos moment al carierei mele de până acum. Cum am spus, e un gol foarte important, în ultimul minut. Sunt foarte fericit şi încă nu îmi vine să cred.
(n.r. A avut inspiraţie antrenorul?) Da, aşa se pare. Când intri pe teren şi dai gol, poţi să spui că da, dar am muncit ca o echipă şi de-asta ne-am calificat în turul următor.
Coechipierii m-au felicitat pentru primul meu gol aici. Muncesc din greu pentru a ajunge la un nivel ridicat. a fost o bucurie mare după meci şi sunt foarte fericit că am fost alături în aceste momente de coechipierii mei în aceste momente.
Orice echipă poate fi învinsă dacă muncim din greu şi avem un plan bun. Trebuie să mergem cu încredere, toată lumea e de bătut. Sunt plin de încredere”, a declarat William Baeten, conform as.ro.
Etichete: preliminarii champions league , presa din belgia , william baeten , maccabi tel aviv fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții