Nu s-au ferit de cuvinte, după Real - Bayern: ”Scandalos”, ”Dezastru absolut”, ”E incredibil”
articol scris de Digi Sport09.05.2024, 10:43
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Publicațiile germane nu s-au ferit de cuvinte dure, după ce Bayern a pierdut, 1-2, cu Real și a fost eliminată în semifinalele UEFA Champions League.
Reacțiile dure nu au apărut neapărat din cauza eșecului, ci pentru că lui Bayern i-a fost anulat un gol la ultima fază, după o greșeală de arbitraj. Dacă a fost ofsaid sau nu este imposibil de spus, dar arbitrii au greșit că au întrerupt jocul înainte ca faza să fie finalizată.
Presa germană, reacții foarte dure după Real Madrid - Bayern Munchen
Bild a titrat scurt: ”Moment scandalos în minutul 104”, și a continuat: ”Arbitrul i-a luat lui Bayern oportunitatea să egaleze și să meargă în prelungiri. Ce scandal”.
Kicker a numit ”un dezastru absolut” ce s-a întâmplat în finalul meciului, când ”arbitrii i-au ruinat lui Bayern visul”.
Derwestern a notat: ”Jucătorul lui Bayern nu era în ofsaid, dar faptul că arbitrul a fluierat a făcut imposibilă intervenția VAR. E incredibil”.
A fost sau n-a fost ofsaid? Tehnologia a intervenit, în cazul fazei decisive care a declanșat scandalul din Real - Bayern
După meci, diferite televiziuni de profil sau specialiști în arbitraj au apelat la ajutorul tehnologiei pentru a stabili dacă a fost sau nu ofsaid, iar rezultatele pot fi văzute în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Programele au fost folosite pentru a se stabili care sunt punctele cele mai apropiate de poartă ale jucătorilor de la Real și Bayern, respectiv pentru a se trage liniile care să arate dacă a fost sau nu ofsaid la Noussair Mazraoui.
Un verdict clar tot nu poate fi dat, însă, pentru că diferitele programe folosite au dat rezultate diferite! Unele linii trasate de softuri arată că Rudiger este mai apropiat de poartă, în timp ce în altele este ofsaid.
Dacă poziția de ofsaid încă rămâne discutabilă, o greșeală clară a arbitrilor este că nu au lăsat faza să continue, cum o cere regulamentul. Tușierul polonez Tomasz Listkiewicz a ridicat fanionul înainte ca faza să se încheie, iar centralul Szymon Marciniak a fluierat, ceea ce a împiedicat VAR-ul să intervină.
Real Madrid - Borussia Dortmund, marea finală din UEFA Champions League
În finala UEFA Champions League, Real Madrid va juca împotriva Borussiei Dortmund, care a trecut în semifinale de PSG, scor general 2-0.
Finala ediției 2023 - 2024 a UEFA Champions League se dispută pe 1 iunie, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, pe stadionul Wembley din Londra.
VIDEO Rezumat Real Madrid - Bayern Munchen 2-1
Etichete: real madrid , bayern munchen , video real madrid - bayern munchen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții