Video Nicolae Stanciu, ”atacat” cu pahare de fanii Borussiei Dortmund. Cum a reacționat românul
02.10.2019, 20:27Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Slavia Praga - Borussia Dortmund. Nicolae Stanciu a fost ”atacat” de fanii Borussiei Dortmund cu pahare, la un corner pe care mijlocașul român se pregătea să îl execute, după un sfert de oră din partida disputată în Cehia.
Românul nu s-a complicat, a scos paharele de pe teren și nu a intrat în conflict cu suporterii Borussiei. El a executat apoi cornerul, unul care nu a avut însă niciun rezultat pe tabelă.
Nicolae Stanciu a avut parte de un tratament ostil în Sparta - Slavia
La revenirea pe Generali Arena, stadionul fostei sale echipe, Sparta Praga, fanii gazdelor i-au creat o atmosferă de-a dreptul ostilă mijlocaşului român.
Deoarece Stanciu a fost jucătorul Spartei înainte să ajungă la Slavia, iar cele două sunt rivale istorice, suporterii echipei gazdă i-au pregătit o primire "specială". Aceştia au afişat bannere în care apăreau cuvinte precum "şobolan", "trădător". Pe unul dintre acestea era scris "Stanciu = Iuda".
Mai mult decât atât, la începutul meciului, aceştia au aruncat cu şerpi şi şobolani de pluş, deoarece Stanciu a ales să semneze cu Slavia. Totuşi, echipa mijlocaşului român, care a fost huiduit tot meciul, s-a impus cu 3-0 şi îşi continuă debutul excelent de campionat.
Etichete: nicolae stanciu , slavia praga , nicolae stanciu borussia dortmund
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții