Nagelsmann, sincer după eșecul dureros din semifinalele Champions League: "Ne-am pierdut cu firea"
19.08.2020, 08:29Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
VIDEO RB Leipzig - PSG 0-3. Antrenorul nemților, Julian Nagelsmann, a recunoscut că băieții săi nu s-au ridicat la nivelul dorit în semifinala de UEFA Champions League.
Nagelsmann spune că PSG a fost echipa mai bună la toate capitolele: "Rivalii de astăzi au fost mai buni la toate capitolele și trebuie să acceptăm asta. După ce am încasat primul gol ne-am pierdut cu firea, am început să greșim foarte multe pase în jumătatea noastră.
Când jocul a început să se lege, PSG a marcat al treilea gol și practic totul s-a terminat. PSG a fost o echipă mai puternică decât Atletico. Mai avem lucruri de îmbunătățit pentru a câștiga la acest nivel", a spus Julian Nagelsmann, după eșecul din semifinalele Champions League.
Noapte albă la Paris! Fanii lui PSG au ieșit în stradă după victoria istorică
Francezii s-au calificat în ultimul act al UEFA Champions League, iar fanii au ieșit în stradă.
Galerie Foto
Leipzig - PSG 0-3
Prima semifinală a acestei ediții din Champions League a început cu PSG în atac. Neymar a avut prima mare ocazie a meciului, dar a trimis în bară. PSG a continuat să domine jocul și în minutul 13 a deschis scorul, prin Marquinhos, care a reluat în poartă o centrare trimisă perfect de Angel Di Maria.
Bayern sau Lyon, adversara PSG-ului în finală
Leipzig a început mai bine repriza a doua, controlând primele opt minute, dar nu a reușit să amenințe cu adevărat poarta lui Sergio Rico. Chiar dacă germanii au controlat startul părții secunde, tot PSG a fost echipa care a punctat pe tabelă. Juan Bernat a profitat de o serie de desincronizări a apării adverse și a dus scorul la 3-0.
Chiar dacă avantajul de pe tabelă era liniștitor, PSG a continuat să pună presiune la poarta adversă, dar Peter Gulacsi a fost la post la șuturile trimise de Kylian Mbappe și Leandro Paredes. Ultimul sfert de oră le-a aparținut celor de la Leipzig, dar fără efect pe tabela de marcaj. Astfel, PSG a învins cu 3-0 și s-a calificat în finala Champions League, unde va întâlni câștigătoarea meciului Bayern Munchen - Lyon.
VIDEO rezumatul meciului RB Leipzig - PSG 0-3
Etichete: psg , video champions league , semifinale champions league , rb leipzig , julian nagelsmann , antrenor leipzig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții