Mikel Arteta, euforic după ce Arsenal ”s-a distrat” cu PSV în Champions League
articol scris de Digi Sport21.09.2023, 00:37
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Arsenal a obținut o victorie categorică în fața celor de la PSV Eindhoven, scor 4-0, în prima etapă a grupelor Champions League.
Golurile din acest meci au fost înscrise de Bukayo Saka (minutul 8), Leandro Trossard (minutul 20), Gabriel Jesus (minutul 38) și Martin Odegaard (minutul 70).
Mikel Arteta, euforic după ce Arsenal ”s-a distrat” cu PSV
La conferința de presă organizată la scurt timp după ce s-a încheiat meciul de pe Emirates, Mikel Arteta (41 de ani), antrenorul celor de la Arsenal, s-a arătat entuziasmat de jocul prestat de ”Tunari” în această partidă.
De asemenea, tehnicianul a susținut că va sărbători acest succes alături de soția sa.
"Ne-a plăcut. Din primul minut am încercat din răsputeri să ne impunem. Am fost foarte buni în ambele compartimente, iar în Liga Campionilor, când ești foarte bun în ambele compartimente, ai șanse să câștigi.
Mă bucur de seara asta, merg acasă și voi lua o cină frumoasă și târzie cu soția mea. Mă voi bucura de acest moment, mă voi bucura de victorie și mâine mă voi concentra pe Spurs, pentru că ne așteaptă un meci important", a spus Mikel Arteta, potrivit celor de la BBC.
În urma acestui succes, Arsenal se află pe primul loc în Grupa B din Champions League, cu 3 puncte.
Pe locurile 2 și 3 se află Lens, respectiv Sevilla, care au remizat, scor 1-1, în Spania (au obținut fiecare câte un punct).
Pe ultimul loc de află PSV, cu 0 puncte.
VIDEO Rezumat Arsenal - PSV, scor 4-0
Etichete: arsenal , champions league , mikel arteta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții