Mario Camora, moment de sinceritate înainte de CFR Cluj - Borac: ”E greu să ajungem în grupele Ligii”
articol scris de Digi Sport06.07.2021, 08:49
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Căpitanul echipei de fotbal CFR Cluj, Mario Camora, a declarat, luni seara, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Borac Banja Luka din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, nu va fi unul uşor, precizând că el şi colegii săi trebuie să fie atenţi pentru că adversarii au jucători tehnici.
"Suntem pregătiţi, am făcut un cantonament reuşit şi aşteptăm cu nerăbdare acest prim meci. Este un meci important pe care vrem să-l câştigăm. Să nu creadă lumea că va fi un meci uşor. Au jucători tehnici, jucători buni, aşa că trebuie să fim atenţi.
Mario Camora recunoaște: ”E greu să ajungem în grupele Ligii Campionilor”
Gândul nostru este să facem ce ştim noi şi să câştigăm. Acum, după schimbarea regulii golului din deplasare, ne gândim tot la fel, adică să câştigăm fără să primim gol. Până la urmă important e să câştigăm pentru că golul din deplasare nu mai face diferenţa ca înainte", a afirmat Camora.
"Trebuie să fim realişti, e greu să ajungem în grupele Ligii Campionilor. Dar nu se ştie niciodată. Important e să o luăm pas cu pas. Trebuie să ne gândim la Liga Campionilor pentru că atunci când gândeşti mic, mic eşti şi la final", a adăugat căpitanul campioanei României.
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, marţi, de la ora 20:00, pe teren propriu, formaţia bosniacă Borac Banja Luka, într-o partidă contând pentru prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
Agerpres.
Etichete: cfr cluj , mario camora , cfr cluj - borac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții