Marca a dat un titlu de trei cuvinte, după ce Real Madrid a reușit o revenire de poveste sub ochii lui Istvan Kovacs
articol scris de Digi Sport23.10.2024, 00:06
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid a arătat din nou că există ”magia Santiago Bernabeu”. După 0-2 la pauză cu Borussia Dortmund, a câștigat cu 5-2 meciul din UEFA Champions League arbitrat de Istvan Kovacs.
Omul meciului a fost Vinicius Junior, care a reușit să marcheze de trei ori în decurs de 30 de minute. Brazilianul a fost cel care a egalat la 2, un gol anulat inițial pentru ofsaid, dar validat din camera VAR.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Borussia Dortmund 5-2:
Marca: ”Vinicius, de aur”
Publicația spaniolă Marca a evidențiat prestația ”stelară” a lui Vinicius Junior.
Spaniolii au dat un titlu de trei cuvinte: ”Vinicius de oro”, în traducere ”Vinicius, de aur”, o referire clară la Balonul de Aur pe care brazilianul îl va primi peste mai puțin de o săptămână.
Kylian Mbappe a fost și el activ în atacul lui Real Madrid, dar singura realizare a fost pasa de gol la reușita de 1-2, semnată de Antonio Rudiger. Pentru Real a mai înscris Lucas Vazquez, golul de 3-2.
Real Madrid, pe locul 9 în UEFA Champions League
Real Madrid are șase puncte în UEFA Champions League, după victoriile cu Stuttgart și Dortmund și eșecul de runda trecută cu Lille. Campioana en-titre este pe locul nouă în clasamentul fazei ligii Champions League.
Borussia Dortmund are tot șase puncte, pentru că a câștigat în primele două runde cu Brugge și Celtic.
Etichete: real madrid , vinicius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții