Manchester City vrea cu orice preț Liga Campionilor: ”Dacă nu vom câștiga, toată lumea va spune asta”
24.02.2020, 09:38Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Kevin De Bruyne (28 de ani) a prefațat duelul cu Real Madrid din Liga Campionilor, programat miercuri, 26 martie, de la ora 22:00.
Fanii lui Manchester City speră la câștigarea Ligii Campionilor, mai ales că, în Anglia, ecuația la titlu pare rezolvată, Liverpool fiind la 19 puncte de echipa lui Pep Guardiola.
De Bruyne: ”Dacă nu vom câștiga Champions League, lumea va spune că este un eșec”
”Cred că vom merge acolo și vom încerca să ne facem jocul cum am făcut mereu și să încercăm să jucăm un fotbal ofensiv, să-i punem sub presiune, să încercăm să facem un joc bun și, dacă putem, să câștigăm.
Dacă nu vom câștiga Champions League, toată lumea va spune că este un eșec la fel ca în anii precedenți. E ceva ce nu am câștigat până acum. Mereu vrem să câștigăm totul dar de fiecare dată există o echipă mai bună”, a spus De Bruyne, potrivit Goal.com.
Meciul tur dintre Real Madrid și Manchester City poate fi urmărit miercuri, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS. De asemenea, partida poate fi urmărită pe tleefon sau pe tabletă în aplicația DigiOnline.
Manchester City, suspendată în următoarele două sezoane de UCL
Manchester City a primit interdicția de a mai participa în Champions League în următoarele două sezoane din partea UEFA, pentru încălcarea fair-play-ului financiar.
În plus, clubul de pe Etihad Stadium a primit și o amendă usturătoare, de 30 de milioane de euro. Decizia nu este definitivă, oficialii campioanei Angliei având posibilitatea de a o ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
City a fost găsită vinovată în urma controlului făcut de UEFA la club pentru că a ”umflat” sumă pe care a încasat-o din sponsorizări pentru a se încadra în fair-play-ul financiar. Această decizie vine în urma unei investigații a forului european la clubul patronat de șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, în urma publicării unor informații în revista germană Der Spiegel, în noiembrie 2018.
Englezii și-au obținut locul în optimile Ligii Campionilor din acest sezon după ce au obținut primul loc în Grupa C, cu Atalanta, Șahtior și Dinamo Zagreb.
Etichete: manchester city , champions league , kevin de bruyne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții