Manchester City a câștigat UEFA Champions League și a bifat o performanță nemaivăzută în acest secol
articol scris de Digi Sport11.06.2023, 00:08
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Manchester City a câștigat UEFA Champions League, după 1-0 în finala cu Inter de la Istanbul.
Echipa lui Pep Guardiola și-a adjudecat, astfel, al treilea trofeu din acest sezon, în care a mai cucerit titlul în Premier League și Cupa Angliei, după o finală cu Manchester United.
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester City - Inter 1-0:
Manchester City, triplă istorică
Manchester City este doar a doua echipă englezească din istorie care reușește această ”triplă”, după rivala locală United.
Manchester United a făcut ”tripla” campionat, Cupa Angliei, UEFA Champions League acum 24 de ani, secolul trecut, la finalul sezonului 1998 - 1999.
Antrenată atunci de legendarul Sir Alex Ferguson, Manchester United a câștigat titlul cu un punct avans față de Arsenal, s-a impus în finala Cupei Angliei cu Newcastle, iar în UEFA Champions League a trecut în ultimul act de Bayern.
Pep Guardiola, la a doua ”triplă”
Pep Guardiola a bifat o astfel de realizare și la Barcelona, în sezonul 2008 - 2009, când a câștigat titlul, Cupa Spaniei și UEFA Champions League.
Spaniolul a devenit, astfel, primul antrenor care reușește câte o ”triplă” cu două cluburi diferite.
Etichete: manchester city , manchester city inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții