”Linia 13 duce la glorie!” Mesaj pentru Real, înaintea finalei cu Liverpool
26.05.2018, 13:33Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Real Madrid - Liverpool, finala Champions League. Real Madrid poate intra diseară definitiv în istoria fotbalului mondial în cazul în care se va impune în fața celor de la Liverpool, în ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi din lume. De ce vor intra ”galacticii” în istorie, în caz de victorie? În primul rând, Real va deveni prima echipă din istoria UCL, în noul format, care ar putea câștiga trofeul de trei ori la rând iar în al doilea rând spaniolii și-ar trece în cont cel de-al 13-lea trofeu.
Ei bine, în susținerea acestei teorii, jurnaliștii de la Marca au realizat o infografie superbă cu parcursul istoric realizat până acum de Real în UCL. ”Linia 13 duce la glorie!”, este titlul infografiei, care se aseamănă cu harta unui metrou în care gările sunt reprezentate de echipele pe care le-a eliminat în Europa. Linia 13, cea în curs, pleacă de la Dortmund, acolo unde a avut loc primul meci european al Realului din acest sezon și se poate termina la Kiev, locul marii finale de diseară. Asemenea schițelor de metrou ce cuprind și liniile în construcție, de la Bayern la Kiev linia este punctată, așa că rămâne de văzut dacă Real va reuși să realizeze și acest nou traseu.
În afara acestei infografii, pe prima pagină Marca a ieșit cu un titlu sugestiv pentru toți fanii trupei lui Zidane legat de trofeul suprem: ”Te așteaptă acasă!”
Nu suntem favoriţi. Nici noi, nici Liverpool. Este 50-50, ca în toate finalele. Nu vă faceţi griji, nici în vestiar nu ne considerăm favoriţi. Ar fi frumos să câştigăm un al treilea trofeu al Ligii Campionilor consecutiv. Este pasiunea mea, iubesc competiţia. Dar în spatele tuturor acestora, este multă muncă. Nu numai a mea, ci şi a jucătorilor mei. Ca să joci a treia finală de Champions League la rând, îți trebuie talent, dar mai presus de toate, multă muncă.
Când îţi place ceea ce faci, când munceşti şi când eşti Real Madrid, poţi reuşi ceea ce am reuşin noi acum. Eu consider toate acestea ca fiind normale, pentru că trebuie să le consideri ca normale", a declarat Zinedine Zidane, la conferința de presă de vineri, din preziua finalei Real Madrid - Liverpool.
"Ramos și Marcelo vor juca, cu siguranță. Toți jucătorii mei sunt foarte buni și unii nu vor prinde lotul, iar alții vor fi pe bancă. Gândim doar ca o echipă, iar când arbitrul fluieră suntem cu toții în sprijinul echipei. Cel mai rău lucru pentru un antrenor este alegerea echipei. Sunt unii care își păstrează locul și alții caer nu vor juca, dar ei știu că asta e responsabilitatea mea și trebuie să accept", a mai spus tehnicianul francez al lui Real Madrid.
"Zinedine Zidane a fost întotdeauna un luptător", a afirmat Jurgen Klopp, antrenorul echipei de fotbal Liverpool, despre omologul său de pe banca lui Real Madrid, cu o zi înaintea finalei Ligii Campionilor de la Kiev.
Etichete: real madrid , zidane , klopp , real liverpool live text
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții