Leo Messi i-a răpus şi pe cei de la Lyon: "E dificil să te aperi împotriva lui, are un talent înnăscut"
14.03.2019, 00:29SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO Barcelona - Lyon 5-1 | Olympique Lyon a sperat timp de 20 de minute că poate da lovitura pe Camp Nou, dar în cele din urmă a pierdut categoric returul cu FC Barcelona, din optimile de finală ale UEFA Champions League, şi a fost eliminată.
Lionel Messi a fost din nou omul omului pentru catalani, prin cele două goluri şi două pase decisive, iar francezii au recunoscut că argentinianul este imposibil de oprit.
"Nu a existat un plan anti-Messi. E dificil să te aperi contra unui jucător de o asemenea calitate. Are un talent înnăscut", a declarat Lucas Tousart, la finalul meciului.
Mijlocaşul de 21 de ani a marcat golul speranţei pentru Lyon, dar oaspeţii au cedat pe final, când contraatacurile Barcelonei s-au dovedit letale.
"Cred că în această seară nu am fost la înălţimea unei mari echipe. În repriza a doua am avut posibilitatea de a reveni în joc, dar ne-au lovit pe contraatac, iar la sfârşit am fost învinşi. Trebuie să admitem că sunt mai buni decât noi", a încheiat Tousart, citat de site-ul UEFA.
Etichete: olympique lyon , fc barcelona , liga campionilor , lionel messi , lucas tousart
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții