L-a văzut cum a apărat în Champions League și s-a convins: "E Messi al portarilor!"
articol scris de Digi Sport19.09.2024, 00:43
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Thibaut Courtois (32 de ani) a făcut un meci mare pentru Real Madrid, cu Stuttgart, scor 3-1, în prima etapă din Champions League.
Belgianul și-a respectat blazonul și a fost aproape de neînvins în duelul contra nemților. Courtois a luat nota 8 pe platforma SofaScore, cea mai mare de pe teren, la egalitate cu Rodrygo și Mbappe. După meci, Carlo Ancelotti l-a numit cel mai bun portar al momentului.
Santiago Canizares l-a numit pe Thibaut Courtois "Messi al portarilor"
Dacă vorbele lui "Don Carlo" sunt pe undeva firești, deoarece Courtois e elevul său, Santiago Canizares (54 de ani) a dus totul mai departe.
Iar spaniolul e unul dintre cei mai avizați să dea un verdict în acest sens. Canizares e, la rândul lui, considerat unul dintre cei mai buni portari din istorie.
"Courtois e Maradona, Messi și Ronaldo al portarilor. E cu mult mai bun decât ceilalți și joacă de fiecare dată la fel de bine încât a devenit ceva normal. E cel mai bun portar pe care l-am văzut vreodată", a declarat miercuri seară Canizares, invitat în platoul postului spaniol de televiziune Movistar+.
Declarația amintește de cea a lui Gigi Becali, care îl numea tot "Messi al portarilor" pe Andrei Vlad. Patronul de la FCSB a ajuns, între timp, să își înghită vorbele exagerate, iar goalkeeperul de 25 de ani a ajuns astăzi doar rezervă la campioana României.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Stuttgart 3-1:
Etichete: real madrid , thibaut courtois , santiago canizares
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții