Karim Benzema nu a revenit la antrenamente! Real Madrid tremură înaintea meciului cu PSG din Champions League
articol scris de Digi Sport09.02.2022, 16:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid se pregătește de duelul cu Paris Saint Germain din prima manșă a optimilor de finală din UEFA Champions League, însă madrilenii se confruntă cu o situație delicată.
Karim Benzema, unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Carlo Ancelotti, s-a accidentat la meciul cu Elche, scor 2-2, și sunt șanse tot mai mici să joace la meciul cu PSG.
Karim Benzema nu a revenit la antrenamente! Real Madrid tremură înaintea meciului cu PSG din Champions League
Atacantul lui Real Madrid a fost scos de pe teren la meciul cu Elche în minutul 58, iar, în urma investigațiilor medicale, s-a constatat că este vorba despre o accidentare la bicepsul femural al piciorului stâng.
Chiar dacă s-a spus că francezul nu va sta prea mult timp departe de gazon, se pare că Benzema nu a reluat încă antrenamentele cu echipa și, până la duelul cu PSG, au mai rămas doar șase zile.
Prima manșă a duelului dintre PSG și Real Madrid din optimile de finală ale Ligii Campionilor se joacă joi, 15 februarie, pe stadionul Parc des Princes din Paris, iar meciul poate fi urmărit ÎN DIRECT de la ora 22:00, pe Digi Sport 1.
Abonații RCS-RDS au posibilitatea să urmărească meciurile din UEFA Champions League și în noua aplicație Digi Sport, care poate fi descărcată din Google Play și App Store.
Potrivit Marca, la 17 zile de la accidentare, Benzema a reluat antrenamentele individuale, iar Ancelotti vrea să îl introducă în teren câteva minute la meciul cu Villarreal. Totuși, acest plan are șanse mici să se materializeze, iar posibilitatea ca Benzema să joace cu PSG este din ce în ce mai mică.
Florentino Perez va decide viitorul lui Karim Benzema după o întâlnire de "gradul zero" cu Mino Raiola
Real Madrid a luat legătura cu Mino Raiola (54 de ani) pentru transferul lui Erling Haaland (21 de ani) de la Borussia Dortmund, iar asta poate afecta și viitorul lui Karim Benzema (34 de ani) pe Santiago Bernabeu.
Conform El Nacional, Perez a programat o întâlnire cu Raiola, care momentan se reface în urma unei operații făcute de urgență la Milano. Rezultatul discuției va fi decisiv și pentru Benzema, care va fi lăsat să plece din capitala Spaniei dacă madrilenii ar reuși, în cele din urmă, să îl transfere pe norvegian.
Întâlnirea dintre Perez și Raiola a fost programată pentru luna martie, iar până atunci Benzema nu va ști nimic clar despre viitorul lui. Aceeași sursă vehiculează că președintele lui Real Madrid i-ar oferi o prelungire pe un an, în cazul în care decide să îl păstreze.
Lui Benzema nu îi convine, însă, propunerea pe care Perez ar urma să i-o facă. Francezul nu înțelege de ce liderul lui Real Madrid oferă prelungiri doar pe un an veteranilor echipei, iar asta l-ar putea influența să își continue cariera în altă parte.
Etichete: real madrid , psg , champions league , paris saint germain , benzema
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții