Karim Benzema, gest de mare campion la meciul cu Sheriff! Cum l-a "întâmpinat" pe un copil intrat pe teren
articol scris de Mihai Alecu25.11.2021, 12:52
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Sheriff Tiraspol și Real Madrid s-au întâlnit în etapa a 5-a a grupelor Champions League, iar "galacticii" s-au impus cu 3-0.
Madrilenii și-au asigurat calificarea în fazele eliminatorii ale Champions League, după victoria din Republica Moldova contra celor de la Sheriff.
Karim Benzema, gest superb la partida dintre Sheriff - Real Madrid
După primul gol al partidei, marcat de David Alaba din lovitură liberă, un copil a intrat pe teren și s-a îndreptat direct la Karim Benzema.
Francezul a reacționat ca un adevărat campion și l-a luat în brațe pe acesta, ba chiar i-a oferit și un autograf.
Fanii moldoveni l-au aplaudat pe Benzema și au apreciat gestul acestuia. Micuțul suporter a fost escortat în afara terenului, iar forțele de ordine au arătat înțelegere și l-au lăsat să se întoarcă la părintele său, aflat în tribune.
Real Madrid și Inter își vor disputa șefia grupei
David Alaba a deschis scorul după o jumătate de oră, după ce șutul său din lovitură liberă a fost deviat de zid.
Iar Toni Kroos a majorat diferența chiar înainte de pauză cu un șut care a zguduit transversala și a intrat apoi în poartă.
Karim Benzema a stabilit scorul final cu un șut plasat din marginea careului - a fost al cincilea său gol în ultimele 4 meciuri.
Real Madrid va juca peste două săptămâni finala pentru primul loc cu Inter. Sheriff are asigurată participarea în primăvara Europa League.
VIDEO REZUMAT Sheriff - Real Madrid 0-3
Etichete: real madrid , karim benzema , fan , suporter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții