Video Ianis Hagi a dat nas în nas cu Jurgen Klopp, la finalul meciului! Ce gest a făcut antrenorul german
24.10.2019, 17:25La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Ianis Hagi (21 de ani) nu a prins decât ultimele minute din partida pierdută de Genk pe teren propriu în Champions League în fața celor de la Liverpool, 1-4.
Mijlocașul român a rămas cu o amintire frumoasă, deși echipa sa a pierdut. În momentul în care arbitrul a fluierat finalul meciului, Jurgen Klopp l-a îmbrățișat pe Mohamed Salah și a repetat gestul și cu Ianis Hagi, care se îndrepta spre vestiare.
Este drept că tehnicianul german se afla într-o pasă bună, deoarece echipa sa obținuse victoria și a făcut un joc bun. În caz contrar, Hagi avea toate șansele ca neamțul, cunoscut pentru ieșirile sale nervoase, să nu repete gestul.
Video cu momentul dintre Ianis Hagi și Jurgen Klopp:
Familia lui Ianis Hagi a fost la Genk - Liverpool
De fiecare dată când Ianis Hagi şi-a sărbătorit, pe 22 octombrie, ziua de naştere în străinătate, părinţii săi au ţinut să-i fie alături, să-i ureze pe viu la mulţi ani. De asemenea, şi antrenorii l-au trimis pe teren în meciurile disputate în perioada respectivă. Aşa a fost când Ianis era la Fiorentina şi Pioli l-a băgat într-un meci la Cagliari - Fiorentina 3-5, şi la fel s-a întâmplat aseară, la Genk - Liverpool 1-4, când Hagi a jucat pe final.
"A fost ziua lui Ianis şi am vrut să fie toată familia lângă el. Cu cadourile se ocupă soţia mea. M-am bucurat că a jucat şi alea 4 minute cât a jucat, îşi dorea foarte mult să joace. Ne bucuram că au scris englezii frumos de el. Este o competiţie importantă.
Şi el, şi Răzvan (n.r. Răzvan Marin, de la Ajax) trebuie să înveţe din astfel de meciuri", a declarat Gică Hagi astăzi, la revenirea din Belgia.
Etichete: ianis hagi , jurgen klopp , ianis , hagi champions league , hagi genk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții