Jurgen Klopp, discurs motivațional pentru adversari: "Voi, danezii, trebuie să lucrați la capitolul încredere"
articol scris de Digi Sport26.10.2020, 18:58
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Liverpool primește vizita danezilor de la Midtjylland, marți, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, iar Jurgen Klopp a încercat să le transmită indirect un mesaj clar elevilor săi înaintea duelului din grupele Champions League.
Deși are în față o echipă lipsită de experiență la acest nivel, fondată în 1999, Jurgen Klopp le-a transmis jurnaliștilor danezi de la conferința de presă să aibă încredere în echipa lor și să nu o mai catalogheze drept "o echipă mică".
Jurgen Klopp, discurs motivațional pentru adversari, înainte de Liverpool - Midtjylland
În grupa D din Liga Campionilor, Midtjylland a început cu un eșec usturător, scor 0-4, contra Atalantei, în timp ce Liverpool s-a impus la limită pe terenul lui Ajax, 1-0.
"Doamnelor, domnilor, voi, danezii, trebuie să lucrați la capitolul încredere. Noi nu vă vedem ca pe un club mic, ci ca pe o combatantă reală în această grupă.
Nimeni nu ajunge în grupe doar pentru că are un oraș frumos sau mai știu eu ce. Sunt aici pentru că au o echipă bună de fotbal. Midjylland a câștigat dreptul de a fi în Champions League în acest sezon, iar acum, după o revenire impresionantă contra lui Brondby, sunt pe primul loc, deci, din nou, înseamnă că sunt buni.
Nu vor renunța. Vor veni aici și vor da tot ce pot. Nu există echipe mici în Champions League. Cât de mic sau mare ești se vede pe teren, nu la conferințele de presă de dinaintea meciurilor", a spus Klopp, potrivit Sky Sports.
Pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor, Midtjylland a trecut în preliminarii de Young Boys (3-0) și Slavia Praga (4-1, la general).
În campionat, danezii se află pe locul secund, cu 13 puncte acumulate în șase etape, la egalitate cu liderul Sonderjyske.
Etichete: liverpool , champions league , danemarca , jurgen klopp , midtjylland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții