Video&Foto Istvan Kovacs, ”incident” cu Diego Simeone, în Bruges - Atletico Madrid 2-0. Ce s-a întâmplat
articol scris de Digi Sport05.10.2022, 13:37
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Istvan Kovacs (38 de ani) a condus de la centru partida dintre FC Bruges și Atletico Madrid, scor 2-0, care a contat pentru etapa 3 a Grupei B din UEFA Champions League.
Istvan Kovacs, ”incident” cu Diego Simeone, în Bruges - Atletico Madrid 2-0. Ce s-a întâmplat
Galerie Foto
În minutul 29 al partidei, antrenorul spaniolilor, Diego Simeone (52 de ani) a avut o reacție nervoasă la adresa ”centralului”, după un fault asupra lui Morata făcut de Odoi, care nu a rămas nesancționată de Kovacs.
Antrenorul argeninian a fost de la începutul partidei extrem de agitat, s-a mișcat non-stop pe margine și s-a răstit și la arbitrul român atunci când nu i-a convenit ceva.
Kovacs nu a mai acceptat atitudinea lui Simeone și după faultul lui Odoi asupra lui Morata a scos cartonașul galben din buzunar și i l-a arătat antrenorului, Mai mult, Kovacs i-a făcut semn că la următoarea abatere îl va și elimina.
Simeone a părut că a înțeles unde a greșit, pentru că a primit cu mult calm sancțiunea, după care și-a văzut în continuare de indicațiile sale fără a mai ataca în vreun fel arbitrajul.
VIDEO cu momentul în care Istvan Kovacs l-a sancționat pe Diego Simeone
FC Bruges: Minolet - Odoi, Mechele, Sylla, Meijer - Nielsen, Onyedika, Vanaken - Buchanan, Jutgla, Sowah
Antrenor: Carl Hoefkens
Atletico Madrid: Oblak - Molina, Gimenez, Savic, Mandava - Llorenta, Witsel, Koke, Carrasco - Morata, Griezmann
Antrenor: Diego Simeone
VIDEO cu rezumatul partidei FC Bruges - Atletico Madrid 0-2
Kovacs a mai avut parte de un meci greu și în prima etapă din actuala ediție a Ligii Campionilor. Românul a condus de la centru și meciul Dinamo Zagreb - Chelsea, scor 1-0, disputat pe 6 septembrie 2022.
Atunci, Thomas Tuchel, fostul antrenor al londonezilor, a protestat vehement în minutul 77, susținând că adversarii trag de timp la schimbări, și Kovacs l-a sancționat cu un cartonaș galben.
Istvan Kovacs, lăudat de Ilie Dumitrescu după prestația din City - Atletico. ”A fost senzațional”
Prestația arbitrului din Carei, care a avut parte de o fază greu de gestionat, în primăvară, în City - Atletico Madrid 1-0, a fost lăudat la final și de Ilie Dumitrescu (53 de ani) și de Gabi Balint (59 de ani), experții Digi Sport.
Ilie Dumitrescu a recunoscut că întâlnirea de la Manchester a fost una foarte grea, pe care Kovacs a dus-o cu brio la final.
”Senzațional a fost. A fost senzațional”, a spus Ilie Dumitrescu, prezent în studioul emisiunii Euro Fotbal, ediția din 6 aprilie 2022. În prima repriză au fost doar 5 faulturi, 4 comise de Atletico, și unul de City.
”Ce mi-a plăcut la Kovacs? Că a fost în permanență aproape de minge. Tot timpul a dominat jocul”, a spus și Balint, de asemenea prezent în studio.
Etichete: atletico madrid , diego simeone , istvan kovacs , fc vruges , bruges -atletico madrid 0-2 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții