Istvan Kovacs, delegat la un meci de top din sferturile Champions League
articol scris de Digi Sport10.04.2023, 11:56
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Istvan Kovacs (38 de ani), cel mai bun arbitru din România în acest moment, a fost delegat la partida AC Milan - Napoli, din sferturile UEFA Champions League, meci care se va desfășura miercuri, 12aprilie 2023, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 2.
Istvan Kovacs, delegat la un meci din sferturile Champions League
”Săptămâna aceasta vor avea loc meciurile din prima manșă a sferturilor de finală din cadrul UEFA Champions League, la unul dintre acestea forul continental delegând o brigadă de arbitri din România.
Astfel, la jocul dintre echipele italieneAC Milan și SSC Napoli, la centru se va afla Istvan Kovacs, care va fi ajutat la cele două linii de către arbitrii asistenți Vasile Florin Marinescu și Mihai Ovidiu Artene, cel de-al patrulea oficial fiind Horațiu Mircea Feșnic. În camera VAR se vor afla Bastian Dankert și Marco Fritz (ambii din Germania).
Observator pentru brigada de arbitri va fi italianul Roberto Rosetti, iar delegat de joc a fost desemnat Aristeidis Stavropoulos (Grecia).
Partida dintre AC Milan și SSC Napoli va avea loc miercuri, 12 aprilie, de la ora 22:00, pe San Siro din Milano”, se arată pe frf.ro.
Programul meciurilor din UEFA Champions League, faza sferturilor de finală
Manchester City - Bayern Munchen este cel mai tare duel din sferturile de finală ale UEFA Champions League, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri la sediul UEFA de la Nyon (Elveţia).
Deţinătoarea trofeului, Real Madrid, va înfrunta echipa engleză Chelsea Londra, pe care spaniolii au eliminat-o tot în aceaşi fază, la ediţia precedentă a celei mai importante competiţii continentale intercluburi.
Italia are cele mai multe reprezentate rămase în competiție – trei. Două dintre ele se vor înfrunta în “sferturi”, AC Milan și Napoli.
Tragerea la sorţi a fost efectuată de fostul internaţional turc Hamit Altintop, ambasador al finalei UEFA Champions League, împreună cu fostul atacant olandez Patrick Kluivert.
Între timp, UEFA a stabilit programul complet al meciurilor din “sferturile” Ligii Campionilor. Toate confruntările vor fi în direct pe Digi Sport (1 și 2).
UEFA Champions League, sferturi de finală
Manșa tur
11 aprilie, ora 22:00, Digi Sport 1&2
Benfica Lisabona - Inter Milano
Manchester City - Bayern Munchen
12 aprilie, ora 22:00, Digi Sport 1&2
Real Madrid - Chelsea Londra
AC Milan - Napoli
Manșa retur
18 aprilie, ora 22:00, Digi Sport 1&2
Chelsea – Real Madrid
Napoli – AC Milan
19 aprilie, ora 22:00, Digi Sport 1&2
Inter – Benfica
Bayern Munchen – Manchester City
UEFA Champions League, semifinale (9/10 mai - turul şi 16/17 mai - returul)
AC Milan / Napoli - Benfica Lisabona / Inter Milano
Real Madrid / Chelsea Londra - Manchester City / Bayern Munchen
- Finala ediţiei 2022/2023 a Ligii Campionilor va avea loc pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul, în data de 10 iunie.
Etichete: istvan kovacs , milan napoli , istvan kovacxs milan napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții