Inter, aproape de un nou eșec european. Conte s-a resemnat: "Un munte imposibil de urcat"
articol scris de Digi Sport26.11.2020, 11:13
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Inter Milano a pierdut contra lui Real Madrid, scor 0-2, iar formația italiană este aproape să fie eliminată din Liga Campionilor.
Madrilenii au deschis scorul în minutul 7, prin Hazard, din penalty, iar Inter a rămas în inferioritate numerică din minutul 33, când Arturo Vidal a fost eliminat. Real a stabilit scorul final în minutul 59, după un gol al lui Rodrygo.
Inter, aproape de un nou eșec european. Antonio Conte s-a resemnat: "Un munte imposibil de urcat"
La finalul partidei, Antonio Conte, antrenorul lui Inter, a recunoscut superioritate adversarilor și a părut resemnat în momentul în care a vorbit despre actuala campanie europeană.
"Mereu e dificil împotriva unor cluburi mari, precum Real Madrid, iar când ești condus și ai un om eliminat, devine un munte imposibil de urcat. S-au văzut diferențele dintre noi și ei. Nu trebuie să ne pună la pământ acest eșec, ci să ne arate drumul pe care trebuie să-l urmăm - să muncim din greu și să ne dăm seama unde suntem.
Vorbim de două echipe diferite, fiecare cu un nivel diferit. Real Madrid a dominat competiția în ultimii ani, în timp ce noi doar am apărut din când în când", a spus Conte, potrivit Football Italia.
Cu două runde rămase de disputat în grupa B din Liga Campionilor, Inter este ultima, cu doar două puncte acumulate. Pe primele trei poziții sunt Borussia Monchengledbach (8p), Real Madrid (7p) și Șahtior Donețk (4p).
Programul lui Inter în Champions League:
- Borussia Monchengladbach - Inter, 1 decembrie, ora 22:00
- Inter - Șahtior, 9 decembrie, ora 22:00
VIDEO Rezumatul meciului Inter Milano - Real Madrid 0-2
Etichete: real madrid , inter , antonio conte , champions league , 100 de milioane vanzari real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții