Exclusiv Ilie Dumitrescu, impresionat de Liverpool în meciul cu Inter. Unde-i vede pe ”cormorani” în UCL
articol scris de Digi Sport17.02.2022, 00:43
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Liverpool s-a impus în meciul din deplasare cu Inter Milano, scor 2-0, în manșa tur din optimile de finală ale UEFA Champions League, în direct pe Digi Sport 1.
Ilie Dumitrescu, impresionat de Liverpool în meciul cu Inter. Unde-i vede pe ”cormorani” în UCL
La emisiunea Euro Fotbal, Ilie Dumitrescu și Gabi Balint au avut numai cuvinte de laudă pentru Liverpool și pentru schimbările făcute de către Jurgen Klopp.
Ilie Dumitrescu este de părere că Liverpool este una dintre marile favorite la câștigarea trofeului UCL în acest sezon.
Roberto Firmino (75’) și Mohamed Salah (83’) au înscris pentru Liverpool la Milano.
Meciul retur, Liverpool - Inter, este programat pe 8 martie, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport.
"A fost un meci echilibrat în prima parte, au fost două linii de mijloc la cel mai înalt nivel. Inter a întâlnit un adversar foarte puternic. Cuplul de fundași centrali, Konate cu Van Dijk, foarte greu de depășit. Până la urmă, a fost inspirat Klopp, cu Firmino și Henderson, chiar dacă diferența s-a făcut la o fază fixă.
După gol, așteptam o reacție mai rapidă a lui Inzaghi, a fost o cădere, a mutat târziu. Liverpool a venit cu un contrapresing în terenul adversarului, e foarte greu să-ți mai creezi ocazii de gol.
Liverpool va fi un adversar extrem de complicat pentru orice contracandidată la Champions League. Acum, avem un reper. Eu cred că Liverpool are calitatea și antrenorul să joace în semifinale, cel puțin. În momentul în care această echipă acoperă zonele și face un presing de întâmpinare foarte agresiv, este foarte greu să fie surprinsă", a spus Ilie Dumitrescu, la Euro Fotbal.
Gabi Balint: "Luis Diaz parcă joacă de doi ani la Liverpool"
Gabi Balint este de părere că schimbările făcute de către Jurgen Klopp în repriza a doua au făcut diferența și au evidențiat plusul de valoare din lotul "cormoranilor".
"Mi-a plăcut Inter, în linii mari, însă schimbările au făcut diferența. După ce au intrat cei patru la Liverpool, s-a văzut clar. O echipă puternică, a meritat victoria, chiar dacă a tras doar două șuturi pe poartă. Inter n-a reușit niciun șut pe poartă.
S-a văzut că ritmul de joc în Premier League e cel mai bun. Pe mine m-au încântat schimbările la Liverpool. Luis Diaz parcă joacă de doi ani la Liverpool, face parte deja din echipă", a spus Gabi Balint, la Euro Fotbal.
VIDEO Rezumatul meciului Inter - Liverpool 0-2
Etichete: liverpool , inter , liga campionilor , champions league , gabi balint , ilie dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții