Video Ilie Dumitrescu a tras o concluzie clară, după RB Leipzig - Real Madrid 0-1
articol scris de Digi Sport14.02.2024, 00:22
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Meciul dintre RB Leipzig și Real Madrid, din prima manșă a optimilor de finală ale UEFA Champions League, s-a încheiat cu victoria spaniolilor, scor 1-0.
Brahim Diaz a fost cel care a marcat unicul gol al meciului, după o fază superbă creată în careul advers, unde a driblat mai mulți jucători și l-a învins pe Gulacsi.
Reacția lui Ilie Dumitrescu după RB Leipzig - Real Madrid 0-1
După finalul meciului, Ilie Dumitrescu a analizat confruntrea din Germania. Analistul Digi Sport a tras o concluzie clară: Real Madrid a obținut o victorie meritată.
”A fost un început de meci pentru Leipzig. Cred că, pe final de repriză, Real a echilibrat meciul. În partea a doua, meciul a fost al Realului. Au urcat liniile mai sus, iar apoi a venit acțiunea lui Brahim Diaz cu șutul senzațional la colțul lung.
După a fost un joc în care Real putea să închidă meciul în mai multe rânduri. Real a fost mai bună, dar Leipzig a avut mai multe schimbări bune în finalul meciului și au adus un plus.
E o echipă cu experiență. Dacă avea niște jucători să decidă sau o liniște în 16 metri, puteam să vedem un meci cu goluri. A lipsit ceva în față acolo, eficiența la finalizare!”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Euro Fotbal.
VIDEO cu rezumatul partidei RB Leipzig - Real Madrid 0-1:
Spaniolii au reacționat după ce golul lui RB Leipzig a fost anulat
În al treilea minut al partidei, arbitrul Irfan Peljto i-a anulat golul lui Benjamin Sesko. Faza a fost una controversată, pentru că Sesko nu se afla în poziție de ofsaid atunci când Schlager a trimis spre poartă din afara careului.
Concret, după o respingere a lui Lunin, balonul a ajuns la Schlager care a șutat spre poartă, iar Sesko l-a învins pe goalkeeper-ul ucrainean cu o lovitură de cap.
Chiar și comentatorii spanioli s-au mirat că golul a fost anulat de centralul din Bosnia și Herțegovina, însă cei de la Radio Marca au explicat motivul pentru care golul lui RB Leipzig a fost anulat.
Pavel Fernandez, realizatorul emisiunii ”Marcador Europeo” a explicat: ”Golul a fost anulat corect pentru un ofsaid la Henrichs. Nu germanul este cel care șutează, dar el intervine clar, îl împinge și pe Lunin”.
Etichete: real madrid , uefa champions league , ilie dumitrescu , rb leipzig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții