Ieșit accidentat cu Liverpool, Karim Benzema a vorbit despre prezența în "El Clasico"
articol scris de Digi Sport16.03.2023, 08:32
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Real Madrid s-a impus și la returul optimilor Champions League cu Liverpool, 1-0, datorită unui gol înscris de Karim Benzema în minutul 78.
Francezul nu a terminat însă meciul pe teren, pentru că a fost înlocuit în minutul 82, de Rodrygo, după ce a primit o lovitură puternică și s-a resimțit.
Karim Benzema, pregătit de meciul cu Barcelona
Carlo Ancelotti nu a vrut să riște nimic și l-a scos rapid pe atacantul francez.
"A fost o lovitură puternică în tibie, dar sunt bine. Voi fi pe teren la El Clasico", a spus Benzema, conform Sport.es.
"A fost un meci dificil împotriva unui adversar bun. Cred însă că am arătat că merităm să mergem mai departe și am avut o prestație solidă. În fotbalul de azi trebuie să suferi și să treci peste momentele grele din timpul unui meci.
La acest nivel, toate echipele sunt bune, detaliile mici fac diferența", a mai adăugat Karim Benzema.
VIDEO REZUMAT Real Madrid - Liverpool 1-0
Real Madrid urmează să joace contra celor de la Barcelona, pe Camp Nou, duminică, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO pe digisport.ro.
Meci de totul sau nimic pentru "Galactici"
Lupta la titlu în La Liga o are pe Barcelona ca principală favorită, asta pentru că trupa blaugrana o primește pe Real Madrid cu un avans confortabil în clasament, de 9 puncte după 25 de meciuri jucate.
În tur, pe Santiago Bernabeu, trupa lui Ancelotti s-a impus, 3-1, dar ultima confruntare oficială, în semifinalele Cupei Spaniei, a adus un succes al catalanilor, 1-0, chiar la Madrid.
Clasament La Liga
Etichete: liverpool , real madrid , barcelona , accidentare , karim benzema
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții