Gică Hagi a fost prezent la meciul lui Ianis. Ce a spus "Regele" după Genk - Liverpool 1-4
24.10.2019, 15:31Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
De fiecare dată când Ianis Hagi şi-a sărbătorit, pe 22 octombrie, ziua de naştere în străinătate, părinţii săi au ţinut să-i fie alături, să-i ureze pe viu la mulţi ani. De asemenea, şi antrenorii l-au trimis pe teren în meciurile disputate în perioada respectivă. Aşa a fost când Ianis era la Fiorentina şi Pioli l-a băgat într-un meci la Cagliari - Fiorentina 3-5, şi la fel s-a întâmplat aseară, la Genk - Liverpool 1-4, când Hagi a jucat pe final.
"A fost ziua lui Ianis şi am vrut să fie toată familia lângă el. Cu cadourile se ocupă soţia mea. M-am bucurat că a jucat şi alea 4 minute cât a jucat, îşi dorea foarte mult să joace. Ne bucuram că au scris englezii frumos de el. Este o competiţie importantă.
Şi el, şi Răzvan (n.r. Răzvan Marin, de la Ajax) trebuie să înveţe din astfel de meciuri", a declarat Gică Hagi astăzi, la revenirea din Belgia.
Jurgen Klopp a fost surprins că Ianis Hagi nu a fost titular
Hagi jr. s-a acidentat serios în ultimul meci al lui Genk în campionat, iar absenţa sa din primul 11 era pe undeva normală Totuşi, Klopp se aştepta să-l vadă pe român printre titulari şi chiar a pregătit tactica ţinând cont de acest aspect.
"Chiar nu mă așteptam la asta. Cea mai grea parte a meciului a fost că Mazzu a trimis în față un băiat foarte înalt, un tip foarte diferit față de Ianis Hagi, cel pe care îl așteptam noi. A gândit-o foarte bine antrenorul lor. Onuachu s-a folosit mult de fizic și a câștigat multe baloane", a zis antrenorul lui Liverpool.
Video rezumat Genk - Liverpool 1-4
Etichete: gica hagi , ianis hagi , jurgen klopp , meciuri liga campionilor , genk liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții