Gareth Bale l-a văzut pe Kylian Mbappe cu Liverpool și nu s-a ferit sa spună ce crede despre el
articol scris de Digi Sport28.11.2024, 08:16
Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Europa League: RFS - PAOK, joi, 19:45, DGS 1
Kylian Mbappe (25 de ani) a avut o prestație mult sub așteptări la meciul Liverpool - Real Madrid, scor 2-0, din etapa a cincea în Champions League.
Superstarul francez nu a pus mare pericol la poarta adversă, iar când a avut șansa de aur să marcheze, la 1-0 pentru "Cormorani", a ratat de la 11 metri. Imediat după fluierul final, Mbappe a fost aspru criticat atât în presa spaniolă, cât și în cea din țara sa.
Gareth Bale nu și-a schimbat părerea despre Kylian Mbappe: "Cel mai bun din lume!"
Tot la scurt timp după meci, unul dintre cei mai buni jucători de pe Santiago Bernabeu din secolul actual, Gareth Bale, a fost pus să comenteze prestația lui Mbappe. Galezul de 35 de ani i-a luat apărarea și s-a arătat convins că, inevitabil, nouarul va întoarce totul în favoarea lui.
"E cel mai bun din lume și e doar o chestiune de timp până când o dovedește. El și Salah au ratat fiecare câte un penalty, dar, din moment ce Liverpool a câștigat, se va vorbi doar despre cel al lui Mbappe", a declarat Bale, conform presei spaniole.
VIDEO cu rezumatul meciului Liverpool - Real Madrid 2-0:
Etichete: liverpool , real madrid , gareth bale , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții