Video Fotbaliștii lui Sheriff Tiraspol, turiști pe Giuseppe Meazza! Primul lucru pe care l-au făcut când au călcat pe teren
articol scris de Digi Sport19.10.2021, 09:32
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Sheriff Tiraspol este prima echipă din istoria Republicii Moldova care a reușit să ajungă în grupele Champions League.
Următorul meci al lui Sheriff Tiraspol este deplasarea la Inter Milano, partidă care poate fi urmărită marți, de la ora 22:00, în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 4, sau pe www.digisport.ro, de către abonații RCS & RDS.
Cei de la Sheriff Tiraspol, de-a dreptul impresionați de stadionul Giuseppe Meazza
Jucătorii grupării moldovene nu sunt obișnuiți să joace pe cele mai mari arene ale lumii, deși au făcut-o fără probleme pe Santiago Bernabeu, unde au învins-o pe Real Madrid cu 2-1.
Acum, când au ajuns pe Giuseppe Meazza, legendarul stadion împărțit de Inter Milano și AC Milan, fotbaliștii și cei din staff-ul lui Sheriff Tiraspol s-au comportat ca niște turiști.
Primul lucru făcut de aceștia, în momentul în care au călcat pe gazonul pe care vor juca marți seară, a fost să își scoată telefoanele și să filmeze arena care are o capacitate de peste 80,000 de locuri.
Dan Petrescu s-a declarat șocat după performanța lui Sheriff: "Un exemplu pentru toate echipele. Are ceva din Urziceni"
La prima participare din istorie în grupele Champions League, Sheriff este prima în clasament după două runde, cu punctaj maxim, peste Real Madrid, Inter și Șahtior Donețk. Campioana Republicii Moldova avea o cotă de peste 20 la casele de pariuri pentru o victorie la Madrid împotriva celei mai titrate echipe din istoria competiției.
Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, s-a declarat șocat după rezultatul meciului de la Madrid și spune că strategia celor de la Sheriff ar trebui să fie un exemplu pentru toate cluburile din lume. Tehnicianul a făcut o asemănare între gruparea din Tiraspol și echipa Unirii Urziceni din sezonul 2009/2010, alături de care obținea 8 puncte într-o grupă de Champions League din care mai făceau parte Sevilla, VfB Stuttgart și Rangers.
"Am prieteni mulți în Moldova, sunt șocați ei, sunt șocat și eu. Sincer vă spun, nu mă așteptam. În primul rând, nu mă așteptam să elimine pe Steaua Roșie și pe Dinamo Zagreb, iar în grupe am zis: 'bă, dacă fac ăștia un punct, e miracol!'. Eu zic că sunt un exemplu pentru toate echipele din lume, din Europa, de unde vrei. Cu buget normal, cu jucători care nu prea au jucat. M-am uitat și eu de unde i-au luat.
Astea sunt minuni, nu știu dacă se vor mai repeta vreodată. Are ceva parcă din echipa Urziceniului care a bătut Sevilla în grupele Champions League, pe Rangers, dar parcă ei sunt altceva. Cu Real Madrid să câștigi... iar Real Madrid n-a avut absențe. Victoria a fost meritată. Au mai dat un gol, dar a fost anulat pentru un milimetru de ofsaid.
Avem o lecție de învățat toți. Eu mereu am zis că fotbal nu știe nimeni, nici măcar eu, niciunul. Noi toată ziua învățăm. Fotbalul e imprevizibil, trebuie mereu să studiezi. Cei de la Sheriff au arătat că fotbalul nu e celelalte sporturi, e imprevizibil. Bravo lor, îi felicităm", a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoarea meciului CFR Cluj - Randers, din grupele Conference League.
Etichete: inter milano , sheriff tiraspol , giusseppe meazza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții