Fostul antrenor al lui FCSB care a spus totul despre Maccabi Tel Aviv: ”El este pericolul numărul unu”
articol scris de Digi Sport18.07.2024, 19:18
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB o va înfrunta, în dublă manșă, pe Maccabi Tel Aviv, în turul II preliminar al Champions League.
Înainte de a avea loc cele două dueluri, ”roș-albaștrii” au primit informații prețioase despre viitoare adversară din Liga Campionilor chiar din partea unui fost antrenor, care a avut-o ca adversar pe Maccabi în sezonul trecut și a identificat punctele slabe ale campioanei Israelului.
Ronny Levy, despre Maccabi Tel Aviv: ”E un club foarte puternic. A jucat excelent în Supercupă”
Ronny Levy (57 de ani), fostul antrenor al FCSB în perioada iulie 2011 - septembrie 2011, o pregătește pe Hapoel Haifa din octombrie 2022, astfel că, în ultimii ani, a avut parte de mai multe dueluri cu Maccabi Tel Aviv în campionatul din Israel.
În urma acestor partide cu viitoarea adversară a FCSB din Liga Campionilor, tehnicianul israelian a susținut că Maccabi este o echipă puternică, care a început perfect acest sezon (a câștigat Supercupa împotriva lui Maccabi Petach Tikva, scor 2-0).
Însă, Levy a subliniat că FCSB va avea un avantaj în fața lui Maccabi, deoarece, până la meciul direct, israelienii nu vor mai juca nicio partidă și ar putea ieși din ritmul competițional.
”E un club foarte puternic și semnele sunt că va arăta și mai bine în noul sezon. A jucat excelent în Supercupă, primul meci oficial după pauza de vară. Nu va mai disputa însă nicio partidă până la întâlnirile cu FCSB, în timp ce echipa voastră va strânge deja două jocuri în campionat.
E un mic avantaj aici pentru români, plus detaliul că returul se va disputa la Budapesta (n.r. Bozsik Arena), nu în Israel. Pe ”Bloomfield”, cu 30.000 de fani în tribune, ar fi fost foarte complicat pentru FCSB”, a spus Levy, la Sport pe Surse.
Ronny Levy: ”Pericolul numărul unu rămâne Eran Zahavi”
Ronny Levy a analizat lotul celor de la Maccabi Tel Aviv și a evidențiat câțiva jucători care ar putea pune probleme defensivei celor de la FCSB. Însă, tehnicianul a susținut că principalul pericol pentru ”roș-albaștrii” este Eran Zahavi (36 de ani), atacantul care a marcat 36 de goluri în sezonul trecut pentru formația din Israel.
”E un grup solid, cu destule individualități: Zahavi, Milson, Kanichowski, Dor Peretz, Turgeman. Dar pericolul numărul unu rămâne Zahavi. E om care poate ucide meciul într-o secundă, la o fază. Va fi o luptă tactică foarte interesantă. La acest capitol e posibil să se facă și diferența, deși sunt multe detalii care pot înclina balanța”, a mai adăugat Ronny Levy.
Ronny Levy a adunat doar 14 prezențe pe banca tehnică a ”roș-albaștrilor” în perioada iulie 2011 - septembrie 2011 (5 victorii, 5 remize și 4 înfrângeri). Israelianul a plecat de la formația bucureșteană, după o remiză 1-1 cu ciprioții de la AEK Larnaca în grupele Europa League, rezultat considerat unul rușinos.
Etichete: champions league , ronny levy , maccabi tel aviv , fcsb , happoel haifa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții