"Eu i-aș fi spus să stea jos!" Rio Ferdinand, despre indicațiile date de Ronaldo pe margine, în meciul cu Young Boys
articol scris de Digi Sport15.09.2021, 23:08
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo (36 de ani) a deschis scorul în partida cu Young Boys, dar nu a fost suficient, deoarece elvețienii au întors meciul și au bătut-o pe Manchester United cu 2-1.
În minutul 72, portughezul a fost scos de pe teren, alături cu Bruno Fernandes. Conaționalul său s-a dus pe bancă, însă CR7 a rămas alături de Ole Gunnar Solskjaer, pentru a le da indicații coechipierilor săi.
Rio Ferdinand nu i-ar fi dat voie lui Cristiano Ronaldo să dea indicații, dacă ar fi fost antrenor la Manchester United
Nu este pentru prima dată când Ronaldo dovedește că are stofă de antrenor. Imaginile cu lusitanul pe marginea terenului la finala Campionatului European din 2016, câștigată de Portugalia în fața Franței, au rămas și acum în memoria fanilor fotbalului. Cu toate acestea, fostul său coechipier de la Manchester United și unul dintre oamenii-cheie pentru care șeptarul s-a întors pe Old Trafford, spune că i-ar fi sugerat să ia un loc pe banca de rezerve, dacă ar fi fost în locul lui Solskjaer.
"Înțeleg. Știți și voi, când vine vorba de Ronaldo lumea spune 'Oh, asta e sfidare, o face doar pentru fani'. În realitate, este doar un tip foarte pasionat! Vrea să câștige, e disperat să o facă, și pur și simplu nu se poate abține. Dacă asta înseamnă că trebuie să se ducă pe margine și să stea lângă antrenor, dând indicații, atunci așa să fie. Când e vorba de cineva de anvergura sa în fotbal, cum poți să fii împotriva acestui lucru? Dar, trebuie să fiu sincer. Dacă eram eu antrenor, i-aș fi spus să stea jos", a declarat Ferdinand.
VIDEO cu rezumatul meciului Young Boys - Manchester United 2-1:
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , rio ferdinand , ole gunnar solskjaer , young boys
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții