Video Eliminarea dictată de Hațegan i-a "furat" marea bucurie lui Akinfeev. Realizarea ratată de portarul Rusiei
03.10.2018, 14:31SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO CSKA Moscova - Real Madrid 1-0 UEFA CHAMPIONS LEAGUE | Igor Akinfeev, eliminat de Ovidiu Hațegan în prelungirile meciului de marți seară, de pe Luzhniki, are serios de suferit de pe urma cartonașului roșu primit din partea arbitrului român. Pe lângă suspendarea aferentă expulzării de pe teren, căpitanul campioanei Rusiei a ratat și ocazia de a figura cu un meci întreg fără gol primit în UEFA Champions League, pentru a doua oară în ultimele 47 de partide pe care le-a jucat în cea mai tare competiție a cluburilor.
Din 2006 până în 2017, Akinfeev a luat gol în fiecare dintre meciurile jucate în UCL. Seria neagră s-a oprit în noiembrie 2017, când CSKA a câștigat cu 2-0 pe teren propriu cu Benfica Lisabona.
Acum, cu Real Madrid, portarul naționalei Rusiei a închis poarta, ocrotit și de noroc, pentru că jucătorii lui Lopetegui au lovit de 3 ori bara, la al treilea meci la rând în care nu au reușit să puncteze.
Cu toate acestea, pentru că Igor Akinfeev a fost eliminat și nu a terminat partida pe teren, nu s-a pus în dreptul său realizarea "clean sheet", denumirea în engleză pentru încheirea unui meci fără gol primit.
Eliminarea lui Akinfeev i-a oferit debutul la prima echipa a lui CSKA puștiului Georgy Kyrnats (20 de ani). Spre norocul rușilor, mai aveau o schimbare la dispoziție, iar antrenorul a folosit-o pentru a introduce rezerva căpitanului.
VIDEO CSKA Moscova - Real Madrid 1-0
Etichete: champions league , uefa champions league , igor akinfeev , akinfeev , cska moscova real madrid 1-0 , video eliminare igor akinfeev , video cska moscova - real madrid 1-0 , cska moscova - real madrid 1-0 liga campionilor , igor akinfeev ovidiu hategan , cska moscova - real madrid 1-0 champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții