El va fi cel mai scump jucător maghiar din istorie! Cine se bate pentru semnătura lui Dominik Szoboszlai
articol scris de Digi Sport08.11.2020, 08:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dominik Szoboszlai a devenit unul din cei mai curtați jucători din Europa - mijlocașul lui Salzburg este gata să calce pe urmele fostului său coechipier, Erling Haaland.
La fel ca atacantul norvegian, Szoboszlai se remarcă în meciurile din UEFA Champions League, unde are două goluri în 3 meciuri și a ajuns primul pe lista de achiziții a lui Arsenal și AC Milan.
"Interesul lui Arsenal este real, dar el ar prefera să joace în Bundesliga," a dezvăluit agentul său, Matyas Esterhazy, în presa din Ungaria. Astfel că RB Leipzig, clubul ”înrudit” cu Salzburg, ar avea mari șanse să-l transfere.
Dominik Szoboszlai are o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro
Asta pentru că clauza de reziliere a jucătorului de 20 de ani este de doar 25 de milioane de euro, un chilipir în opinia analiștilor.
”Tunarii” l-au dorit și în vară, dar Szoboszlai a preferat să joace în UEFA Champions League cu Salzburg, echipă care i-a mai lansat printre alții pe Naby Keita și Dayot Upamecano.
Dacă transferul se va parafa, Szoboszlai va deveni cel mai scump fotbalist maghiar din istorie, doborând recordul deținut de Balázs Dzsudzsák, cel pentru care Dinamo Moscova plătise 19 milioane de euro în 2012.
El are 73 de meciuri la Salzburg, echipă la care a debutat la 17 ani și pentru care a marcat 22 de goluri.
Etichete: rb leipzig , erling haaland , dominik szoboszlai , dominik szoboszlai salzburg , oferte dominik szoboszlai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții